Ni-l amintim cu toţii pe Stephen Collins, pastorul şi tatăl iubitor din serialul “Al şaptelea cer”, unul dintre filmele care ne-a marcat copilăria. Tocmai de aceea, la aflarea veştii că actorul ar fi pedofil, toată lumea a rămas şocată.
Zvonurile legate de acest subiect au început se pare cu mult timp în urmă, însă abia acum presa internaţională a făcut publice dovezi şi declaraţii oficiale, care confirmă faptul că Stephen Collins a abuzat, de-a lungul anilor, mai mulţi copii.
Până şi fosta lui soţie, Faye Grant, a declarat presei că ştia despre comportamentul său deviant. „Cred că Stephen s-a folosit de celebritatea sa pentru a câştiga încrederea părinţilor şi a avea acces la cât mai mulţi copii”, a spus ea.
Paradoxal, zilele acestea, în cadrul mai multor festivaluri de film underground din America, este difuzat un scurt metraj în care joacă şi Collins, acesta interpretând rolul unui preot pedofil.