Ștefan Floroaica, de la Exatlon, protagonist în serialul Lia de la Antena 1: „Când eram copil, puneam capul pe pernă și mă vedeam pe ecran” / Video Exclusiv

.

Ștefan Floroaica, la bază sportiv, este protagonistul celui mai nou serial care va fi difuzat începând din ianuarie la Antena 1. Fostul concurent de la Exatlon își face debutul în actorie, interpretând rolul lui Petru Vornicu în serialul „Lia-soția soțului meu”.

După succesul de care s-a bucurat prin participarea sa la competiţia sportivă televizată, Ştefan şi-a canalizat interesul spre actorie, urmând mai multe cursuri de specialitate în domeniu. A oferit un interviu în exclusivitate pentru unica.ro, în care a descris experiența sa în postura de actor.

Ștefan Floroaica debutează în actorie: „E dorința mea de când eram copil”

Sportivul spune că își dorea de mic copil să devină actor, însă nu se gândea că o astfel de propunere avea să vină mai repede de cât s-ar fi așteptat. Ștefan Floroaica povestește că a primit un telefon prin care era anunțat de organizarea castingului și fără să stea pe gânduri a acceptat propunerea.

„Eram într-o perioadă în viața mea cu o direcție spre altceva. Urma să concurez la campionatul mondial de Jiu Jitsu. Mi-a sunat telefonul și am fost întrebat dacă vreau să dau un casting pentru un serial care se va filma la Antena 1. Și am spus: „Normal, cum să nu vreau?!”. E dorința mea de când eram copil. Când eram copil, puneam capul pe pernă și mă vedeam pe ecran. Am fost sunat și m-am prezentat”, a povestit protagonistul din serialul „Lia-soția soțului meu”, în exclusivitate, pentru UNICA.RO.

Citește și: Bebe Cotimanis, despre cel mai greu moment din 2022: „Am o mare bucurie că a trecut” / Video Exclusiv

Ștefan Floroaica mărturisește că sportul îl ajută chiar și acum, în noua lui meserie. Disciplina pe care a dobândit-o pentru a face performanță își pune acum amprenta și asupra actorului Ștefan Floroaica.

„Disciplina este unul dintre multele lucruri pe care sportul ți le poate oferi, pe lângă sănătate, pe lângă echilibrul psihic, pe lângă faptul că arăți atletic sau bine. Disciplina m-a ajutat pentru că în orice faci pe lumea asta ai nevoie de disciplină. Poți să ai tot talentul din lume, dacă nu ești disciplinat, nu prea merge. O să fentezi cu talentul, dar nu ajungi departe, nu ești de cursă lungă”, a mărturisit fostul concurent de la Exatlon, în exclusivitate, pentru unica.ro.

Prima interacțiune cu platoruile de filmare

Deși nu este străin de lumina reflectoarelor și a apărut în fața camerelor, prin prisma diverselor emisiuni televizate la care a participat, Ștefan Floroaica, protagonistul serialului Lia care va fi difuzat din 12 ianuarie la Antena 1, spune că lucrurile au stat diferit pe platourile de filmare. A înțeles că orice reacție ar putea fi de acum interpretată și mai mult analizată de telespectatorii care vor urmări serialul.

„Sunt străin de lumina asta (n.r a serialelor), sincer să fiu. Nu e aceeași lumină. În experiența trecută nu știam cumva că sunt filmat. Acum știu că sunt filmat, știu că orice grimasă a mea este observată, văzută. E o diferență aici și simt un pic mai multă presiune”, a spus protagonistul din serialul de la Antena 1.

Citește și: Vlad Gherman și Oana Moșneagu se pregătesc de nuntă: „Avem o vârstă, nu mai suntem puști și ne gândim la o familie” / Video exclusiv

Sportivul s-a acomodat extrem de repede cu atmosfera de pe platoruile de filmare și afirmă că a dobândit o strânsă relație cu întreaga echipă de producție. Ștefan Floroaica îi consideră pe colegii de platou, dar și pe cei care fac parte din echipa din spatele camerelor ca fiind o familie.

„Eu mi-am creat din locul ăsta o familie. Mi-am dat seama cât de importanți sunt toți, de la doamna care dă cu mătura, la ceilalți colegi și până la doamna Ruxandra Ion. Și am avut nevoie să mă simt protejat. Mă bucur că am ajuns în punctul în care toți suntem o familie. Colegii mei actori…sunt foarte recunoscător că am de la cine să învăț. Simt cum m-au acceptat și formăm o echipă foarte închegată”, a spus Ștefan Floroaica.

Când începe serialul „Lia: Soția soțului meu”, la Antena 1

Fostul concurent de la Exatlon descrie anul 2022 ca fiind unul al reușitelor. Ștefan Floroaica spune că să devină actor a fost un vis de-al său încă de când era copil. Anul 2022 a fost cel în care această dorință a copilăriei s-a materializat

Totodată, spune că de la noul an își dorește putere de muncă, să se bucure de tot ce i se întâmplă în continuare. și își dorește rămână entuziast și entuziasmat.

Produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, serialul Lia – soţia soţului meu va avea premiera pe 12 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.

Serialul va aduce în prim plan o poveste de iubire unică, dar încercată de trădări şi minciuni. Iubirea adevărată se va lovi şi de această dată de o mulţime de obstacole şi pericole în drumul spre triumf.

Protagoniștii noului serial de la Antena 1 sunt Ana Bodea, care îşi face debutul ca actriţă cu acest rol, Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu şi actriţa Ioana Blaj, cunoscută publicului de serial din rolurile Iza (Fructul Oprit), Irina (Sacrificiul) sau Rodica (Adela).

CONȚINUT VIDEO UNICA

Sursa foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton