Supriza serii la cea de-a treia ediţie a Celebrity Awards a fost apariţia, la braţ, a unuia dintre cele mai mediatizate cupluri din showbizul românesc, format din Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva.
Este primul eveniment monden la care Ştefan Bănică şi Lavinia Pârva. Cu zâmbetul pe buze, cei doi s-au comportat firesc, ca un cuplu de îndrăgostiţi, nelipsind atingerile tandre, îmbrăţişările discrete şi chiar săruturile, semn că nu mai au nimic de ascuns. Întregul lor comportament a întărit speculaţiile că relaţia lor se îndreaptă spre o căsătorie, mai ales că artista a primit deja un inel cu o valoare „sentimentală” deosebită de la iubitul ei. În plus, cei doi locuiesc împreună de câteva luni şi şi-au prezentat familiile.
Ştefan Bănică a fost unul dintre premianţii serii, el primind distincţia specială „Cel mai complex artist”, înmânată de fosta lui colegă din „Liceenii”, Oana Sârbu. Artistul a glumit spunând că nu s-a gândit vreodată că este în acelaşi timp şi charismatic şi complex şi i-a invitat pe cei prezenţi la eveniment să îl susţină în toamnă când, pentru prima dată în carieră, va apărea în ipostaza de jurat la X Factor.