Cameron Boyce, cunoscut din rolurile interpretate în două producții Disney, serialul „Jessie” și franciza de lungmetraje de televiziune „Descendants”, a murit la vârsta de 20 de ani.
„A murit în somn din cauza unei crize convulsive care s-a produs ca urmare a unei afecţiuni medicale preexistente, pentru care urma un tratament”, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei Boyce pentru ABC News.
Ce boală avea Cameron Boyce
Cameron Boyce a murit în somn, la numai 20 de ani, iar vestea i-a șocat pe toți fanii lui, deoarece nimeni nu știa că e bolnav. Cameron Boyce nu a vorbit niciodată despre boala lui, deși anunțul oficial al morții spune că el avea o boală cronică.
Chiar dacă familia lui nu a spus ce boală avea, se crede că este vorba de o formă de epilepsie, din moment ce decesul a survenit în urma unei crize convulsive.
Aproximativ 65 de milioane de persoane de pe tot globul se luptă cu epilepsia, o boală care constă în apariția bruscă a convulsiilor. Convulsia este un dezechilibru de natură electrică ce apare la nivelul creierului și poate dura între 30 de secunde și două minute.
La doar 9 ani, tânărul Cameron a debutat în actorie cu un rol în serialul horror „Mirrors”, iar apoi l-a interpretat pe unul dintre fiii lui Adam Sandler în comedia „Grown Ups”, în anul 2010.
La începutul anilor 2010, Boyce a început să joace personajul negativ Luke Ross în serialul „Jessie”, ce a fost difuzat timp de patru sezoane pe Disney Channel. Apoi, el i-a interpretat pe Carlos de Vil, fiul maleficei Cruella de Vil din „101 Dalmațieni”. De asemenea, a jucat în seria de lungmetraje „Descendants” produsă tot de Disney.