„Sper că oamenii nu cumpără aceste reviste și realizează că totul este inventat”, a declarat Deborra-Lee Furness referitor la speculațiile privind sexualitatea soțului ei, actorul Hugh Jackman (51 de ani).
Soția lui Hugh Jackman a clarificat zvonurile privind sexualitatea actorului
Marți, 29 septembrie, în timpul unui interviu, actrița în vârstă de 64 de ani a clarificat zvonurile privind sexualitatea partenerului ei de viață.
„Este gay de atâția ani”, a spus râzând. „Și eu am fost gay. Știți când am filmat Shame? Eram gay. Au fost șocați când m-am căsătorit.”
Întrebată dacă speculațiile sunt enervante, Deborra a răspuns: „Este pur și simplu greșit. Este ca și cum cineva ar spune despre Elton John că este heterosexual. Sunt sigură că ar fi furios.”
Hugh Jackman și Deborra-Lee Furness sunt căsătoriți de 24 de ani. Între cei doi este o diferență de vârstă de 13 ani.
Actorii s-au cunoscut pe platourile de filmare ale dramei australiene Corelli, în anul 1995, iar Hugh mărturisea în trecut că din primele două săptămâni a știut că vor fi împreună pentru tot restul vieții.
A cerut-o în căsătorie pe producătoare după doar 4 luni de relație și și-au oficializat relația în anul 1996.
„Am avut o conexiune grozavă”, a spus Deborra. „Mă simt binecuvântată să fi experimentat asta. Simt că mi-am cunoscut sufletul pereche.”
Cu toate acestea, Deborra admite că s-a săturat să audă că este „norocoasă” să fie într-o relație cu actorul.
„Oamenii nu realizează cât de nepoliticos este. Dar, da, asta se întâmplă pentru că este foarte chipeș. Dar acesta este showbizul, Hollywoodul și brandul lui.”
Care este secretul longevității relației lor?
„Cred că ne-a ajutat foarte mult și faptul că ne-am cunoscut înainte de a experimenta succesul în carieră.
Am îmbarcat în această aventură incredibilă împreună. Am descoperit locuri și lucruri pe care nu credeam că le vom face vreodată.
Mai cred și că într-o relație trebuie să fii tu însuți. Chiar și în modurile pe care nu le iubești la tine, în moduri de care ești rușinat.
Să faci și greșeli. Dacă ești într-o relație în care poți fi cu adevărat onest, acesta este un bun început”, declara Hugh, în urmă cu puțin timp.