Sorana Darclee și-a făcut un cadou la 40 de ani, a revenit în trupa A.S.I.A. Artista recunoaște că și-a dorit să mai trăiască agitația și oboseala din trecut, să mai strălucească în lumina reflectoarelor. Solista a avut primul contact cu scena încă de la nouă ani, iar apoi s-au perindat prin viața ei bucurii și dezamăgiri.
Sorana Darclee spune că acum, la aniversarea de 40 de ani, se simte ca la 16 ani, fericită și plină de energie.
„Am fost un copil fericit și un adolescent muncitor”
”40 de ani la vârstă și 31 de ani la carieră. Da, urcăm pe scenă încă de la 9 ani și ‘lucrăm la TVR în emisiuni de copii. Apoi jucăm în filme pentru copii și tot așa. Am avut ocazia să mă dezvolt într-o lume spectaculos de colorată, dar și dură, cum nu vă imaginați. Am avut o copilărie cel puțin interesantă, înconjurată de oameni de teatru, muzică, scriitori și pictori. Mi-au influențat viață, pasiunile, maniera de gândire și educația.
Am fost un copil fericit și un adolescent foarte muncitor și responsabil. Țineam și de trupa A.S.I.A, dar și de școală, și mai apoi de facultate. Nu era deloc ușor, dar nici imposibil. Și se pare că mi-a plăcut atât de mult, încât după ani buni de pauză, am decis că mai vreau. O porție de agitație și oboseală, dar toate îmbrăcate în lumina reflectoarelor, lângă oamenii care îmi sunt familie”, spune Sorana Darclee pe o rețea de socializare.
Solista spune că se simte acum ca și cum și-ar fi întâlnit marea dragoste pierdută.
„Mi-am reîntâlnit prima iubire, după 20 de ani, și nu am cuvintele potrivite prin care să transpun ce înseamnă să îț regăsești jumătatea. E un zbor constant și o fericire nebună care-ți dă o forță și mai nebună. Așa sunt la 40 de ani.
Fericită din cale afară, împlinită și plină de energie. Practic, cam cum eram pe la 16 ani. Întineresc. Cu această viață superbă îmi doresc să trăiesc mulți, mulți ani, ca să mă pot bucură până la adânci bătrâneți de minunile din viața mea”, mărturisește Sorana.
Sorana s-a luptat cu depresia
Sorana Darclee s-a luptat în urmă cu câţiva ani cu depresia. Artista a avut curajul să vorbească despre momentele care au tulburat-o ,despre suferinţa care a încercat-o şi fărâma de speranţă pe care o avea.
„Tare dragă mi-a fost perioada asta. Era prin 2015 şi a fost cu siguranţă cel mai greu an din viaţa mea. Eram fix in mijlocul depresiei şi încă nu conştientizam că sufar de depresie. Şi da, am spus că mi-e dragă, pentru că este locul din care am învăţat mare parte din ce ştiu astăzi. Şi dacă nu ma loveam atât de tare atunci…nu evoluam.
Mă zbăteam atat de tare să fac chestii…nimic nu-mi iesea. Mă ambiţionam în tot felul de direcţii greşite care îmi mâncau energia, dar şi ultima fărâmă de speranţă. Eram atât de singură în toată agonia mea si ştiam că acele puţine persoane care mă iubeau nespus nu aveau cum să mă ajute. Dar în poze zâmbeam. Le zâmbeam tuturor. Jucam fericirea, de minune.
În poza asta, cu ochii sticloşi şi zâmbet delicat, sufeream cel mai tare. Poţi să citesti asta pe chipul meu? Nu prea, aşa-i? Vezi ce bine se ascunde? Uite-te atent la prietenii tăi, la familia ta, de la cei mai tineri, până la cei mai în vârstă. Nu-i lăsa să se lupte singuri”, scria Sorana pe un cont de socializare.
Foto: Facebook
Ultima modificare februarie 13, 2023 7:38 pm