Smiley a publicat o imagine de doliu pe conturile de socializare și apoi a plecat la Muntele Athos pentru a se ruga. Fanii săi au intrat imediat în panică, iar artistul a dorit să clarifice situația și a vorbit la Pro Tv despre gafa făcută.
Smiley și-a anunțat fanii că va lipsi din mediul virtual o perioadă, atât cât va fi în vacanță, dar imaginea neagră, care de obicei se folosește pentru doliu, a speriat fanii care nu au înțeles despre ce este vorba: “Eu nu am știut că dacă pui o poză neagră pe Instagram înseamnă că sunt în doliu sau că s-a întâmplat ceva. Eu am pus pur și simplu pentru că sunt “off”. ‘Adică, gata, mă, am plecat. Nu am telefon.’ S-a impacientat lumea, m-au sunat oamenii. Este un loc special, pe care orice bărbat ar trebui să-l viziteze. Merg când simt nevoia să mă liniștesc și să stau de vorbă cu Dumnezeu. Ai cu cine să te sfătuiești. Sunt niște părinți acolo care au o viață duhovnicească reală.“ – a declarat Smiley
Artistul a mers de patru ori până acum la Muntele Athos, dar și în pelegrinaj pe la mânăstirile din țara noastră, semn că are o legătură puternică cu Dumnezeu.