Simona Pătruleasa are un truc neconvențional de beauty: „Nu e tocmai plăcut, dar funcționează” / Exclusiv

.

Simona Pătruleasa a dezvăluit, într-un interviu pentru UNICA.ro, rutina ei de înfrumusețare. Prezentatoarea știrilor Kanal D a spus care este secretul ei pentru un ten cu aspect fresh la jurnalul orei 9:00, deși se trezește la ora 5-5:30. Totodată, jurnalista ne-a spus care este trucul neconvențional care, deși nu i se pare întocmai plăcut, este foarte eficient.

Simona Pătruleasa este întotdeauna o apariție elegantă. Jurnalista este dovada vie că mai puțin este mai mult. Nu este adepta rutinelor de îngrijire a pielii din 20 de pași, ci a trucurilor simple și eficiente și a produselor clasice de skincare, crema hidratantă și cea cu protecție solară.

Ce truc neconvențional de beauty are Simona Pătruleasa: „Nu e tocmai plăcut, dar funcționează”

Pentru UNICA.ro, Simona Pătruleasa a dezvăluit cum arată rutina ei de îngrijire a pielii de dimineața, dinaintea jurnalului de știri de la ora 9:00. Ne-a mai spus și că nu simte nevoia să viziteze cosmeticiana mai des de o dată pe an, dar și cum se menține în formă.

Ai secrete de beauty?

Dimineața înainte să mă machiez, pentru că mă trezesc foarte devreme și când te trezești la 5-5:30 îți revii undeva pe la prânz cum trebuie, eu trebuie să-mi revin în timp record, pe la 6, țin la frigider niște patch-uri pe care le pun sub ochi 30 de minute în timp ce-mi beau cafeaua. O dată la două trei zile îmi fac un gomaj, iar de foarte multe ori îmi plimb pe față un cub de gheață, nu e tocmai plăcut, dar funcționează.

Citește și: Simona Pătruleasa și Sabin Ivanof sărbătoresc 15 ani de mariaj în Capri: „Soțul meu se implică foarte mult în creșterea lui Ingrid”/ Exclusiv

Citește și: Simona Pătruleasa, despre perioada în care lucra în învățământ: „M-am simțit extraordinar”

Simona Pătruleasa: „Cred că pe la 30 și ceva de ani am mers prima oară la cosmetică”

Cum arată rutina ta de îngrijire a pielii?

Eu nu am folosit creme decât foarte târziu, tocmai pentru că eu consideram că nu am nevoie. Mi se părea că mai mult pot să-mi distrug tenul decât să-l ajut. Cred că pe la 30 și ceva de ani am mers prima oară la cosmetică. Mi s-a părut înfiorător să stau atâtea ore acolo. N-am avut răbdare absolut deloc. Am zis că o să se repete peste un an, nu mai devreme. Unele persoane chiar simt nevoia să meargă lunar, eu nu.

Am o cremă de noapte și folosesc cremă cu factor de protecție în fiecare zi. Nu ies fără rimel din casă, sunt dependentă de el, un gloss, nu foarte multe. Eu am o trusă (n.red.: de make-up) foarte bine dotată datorită jobului. De luni până vineri trebuie să mă machiez și atunci am o trusă foarte organizată și foarte bine dotată, cum spuneam. Sâmbăta și duminica nu simt nevoia de mai mult de rimel sau gloss.

Citește și: Vedetele care au adoptat postul intermitent. Simona Pătruleasa: „Nu mănânc după ora 18”

Citește și: Cum se menține Simona Pătruleasa în formă. „Fac asta aproape zilnic”

Cum se menține Simona Pătruleasa în formă?

Sunt alimente pe care le eviți?

Îmi plac foarte mult fructele. Îmi plac enorm dulciurile, dar le evit cât pot. Cam asta. Nu mănânc seara după 19:00.

Mișcare faci acasă sau la sală?

N-am mai mers la sală. Fac acasă stepper, am gantere, bicicletă, abdomene fac. Nu atât de mult cât ar trebui, dar mă descurc.

Citește și: Cum colaborează Ilinca Vandici și Andrei Neacșu în creșterea fiului lor, după despărțire: „Ne dăm interesul” / Video exclusiv

Citește și: Ilinca Vandici, despre câștigurile din TV și online. „Știu ce merit” / Interviu exclusiv

Care a fost primul loc de muncă al Simonei Pătruleasa?

Înainte de a deveni prezentatoare TV, Simona Pătruleasa a fost învățătoare în orașul natal, Râmnicu Vâlcea. S-a mutat în București când avea 21 de ani, iar 9 ani mai târziu debuta în televiziune. 

„A fost o întâmplare, nu mi-am dorit, nici nu m-am gândit. Am făcut într-o vară un curs de televiziune, dar l-am făcut așa, ca să-mi umplu timpul într-un mod plăcut. Nu mă gândeam că o să ajung să lucrez în domeniul acesta. La un moment dat, am aflat de la un prieten că se face un casting la o anumită televiziune. Mi-a luat două săptămâni să mă hotărăsc să mă duc și, după ce m-am dus, cam la două săptămâni m-au chemat. În momentul în care m-am prezentat la casting nu mai lucram în învățământ”, declara Simona Pătruleasa în decembrie 2019, pentru Libertatea.

Simona Pătruleasa și soțul ei, Sabin Ivanof, formează un cuplu de mai bine de 17 ani. Dintre aceștia, 15 sunt de căsnicie. Perechea are împreună o fiică, Ingrid.

Foto: Instagram; Captură video

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton