Simona Patruleasa: in curand pe ecrane

.

Simona Patruleasa s-a decis sa se intoarca pe sticla. Oferta care i-a placut cel mai mult vine de la TVR, iar pronosticul nostru este ca, din toamna, o vom vedea la stiri.
Despre Simona aflasem deja din ziare ca urmeaza s-o vedem din nou la televizor. Am vorbit cu ea la telefon imediat dupa ce am auzit primul zvon: a spus ca ea nu a declarat nimic in presa. TVR-ul, despre care era vorba in propozitie, a spus ca nu a fost semnat niciun document oficial.

O vom vedea sau nu pe Simona la pupitrul Jurnalului de weekend? Despre demisia controversata de la Antena 1 si despre noile perspective ale Simone am povestit cu ea pe larg intr-o zi ploioasa. Era atat de ud, incat n-am fi crezut ca o sa reusim sa facem nici macar drumul pana la Herghelia Riding Club – unde ne hotarasem sa facem shootingul – daramite sa vedem vreun cal de aproape! Asa ca ne-am petrecut primele ore ale diminetii acasa la Simona.

N-a fost rau deloc – ne-a servit cu un tiramisu facut de mana ei, absolut delicios! Mie personal, cel mai greu mi-a fost sa cred ca l-a pregatit in bucataria care stralucea de curatenie.

„Cine-ti face curat?” – o intreb. Si aflu o poveste despre o doamna care vine si primul lucru pe care il spune este: „Vai, dar ce curat ati facut!” Simona e genul perfectionist, care nu suporta nicio scama in plus. Livingul urias in care ne-am instalat pentru machiaj, coafura si incercat tinute era si el in perfecta stare.

Intr-un colt, se odihneste pianina electronica la care Simona invata sa cante. Partiturile, caietul cu portative si explicatiile scrise de doamna Olga, profesoara ei, erau asezate-teanc, la indema na. Am rugat-o sa ne cante, se descurca binisor deja.

Concertul a durat putin, pentru ca ploaia s-a oprit si am plecat la drum spre Baneasa, la herghelie. Ne astepta Nelu Secheli, seful absolut, care este atat de pasionat de cai, incat pana si telefonul lui „necheaza”! Cu ocazia asta, Simona si-a vazut implinit inca un vis, acela de a calari. Asa cum si-a dorit si sa cante la pian. „Trebuie sa fiu atenta la ce gandesc, ca mi se indeplineste”, glumeste ea, desi nu in totalitate.

Inapoi la televizor

Isi doreste si sa mai lucreze in televiziune cativa ani – oare va reusi? Cand am vorbit noi cu ea, spunea ca e in negocieri cu mai multe televiziuni. Avea de ales intre trei variante: sport, divertisment si stiri. „Mie mi-ar placea mult mai mult stirile.” Sigur ca asta nu-l face prea fericit pe Mihai Radulescu de la TVR, cel care a prezinta Jurnalul pus in discutie. „Eu nu m-am gandit niciodata sa-l inlocuiesc pe domnul Mihai Radulescu, ci dimpotriva, spune Simona: daca s-ar putea, sa colaboram. Ar fi bine pentru toata lumea, pentru ca stiu ca e un profesionist.

Ma asteptam sa reactioneze cu demnitate, sa nu-i fie teama ca ar putea fi, cumva, inlaturat. La urma urmei, daca tot se spune ca suntem cititori de prompter, atunci de ce-si doreste dumnealui atat de mult sa fie cititor de prompter? Mai bine sa faca emisiuni politice.”

Pe vremea cand lucra in Antena 1, Simona nu se temea ca ar putea sa fie inlocuita. „Eu cu mana mea am dus fete sa dea probe la sport, dar nu m-am gandit niciodata ca ar putea sa-mi ia locul – chiar daca erau cu zece ani mai tinere si mai frumoase ca mine. Pentru ca mi-ar fi placut si mie, la 22 de ani, sa am sansa sa ma ia cineva de mana si sa ma duca sa dau o proba. Ceea ce nu s-a intamplat niciodata.”

Totusi, Simona nu se poate plange, desi sta „pe bara” de cateva luni bune. Sansa ei a fost ca si-a putut permite sa-si dea demisia in momentul in care nu s-a mai simtit bine la locul de munca.

Amintiri din Antena

„Nu voi putea sa dau niciodata intr-o publicatie numele persoanei din cauza careia am luat decizia sa renunt la job. Eu am plecat din Antena strict din cauza unei singure persoane, care nu e din conducere. Nu e vorba de sefi, e vorba de un coleg – si nu e obligatoriu sa fie o persoana de gen masculin.

Era o perioada dificila pentru toata lumea din cauza crizei, cu reduceri de salarii, s-a scos din grila emisiunea de la GSP TV – nu era usor pentru nimeni. Acestea insa nu ar fi fost motive suficient de solide ca eu sa-mi dau demisia. A fost o picatura mult mai mare cea care a umplut paharul.” O demisie controversata…

Din cate povesteste, nu a fost o decizie pe care a luat-o dintr-un impuls. S-a gandit mult, a indurat multe, si pana la urma s-a hotarat. Din fericire pentru ea, sotul i-a fost alaturi. Cand s-a hotarat, i-a spus: „Eu maine imi dau demisia!” Si el a raspus: „Simi, daca tu asa te-ai gandit, eu sunt alaturi de tine. Faci cum crezi ca este mai bine.” Dar i-a dat dreptate, pentru ca o vedea de catva timp ca nu mai era nici motivata nici fericita.

„Eu nu imi doresc sa ies la pensie din televiziune. Nu vreau sa fiu ca unele persoane care au senzatia ca este fericirea suprema sa apara la televizor si nu mai au timp sa faca copii, nu mai au timp de familie si se dedica total carierei. Cred ca este o mare prostie. Cred ca cel mai important lucru este familia. Pana la urma, si cariera asta…

Cat poti sa apari la televizor? Ca vin altii din urma, tineri. Persoanele care sunt dornice sa iasa la pensie din televiziune vor fi inlaturate pana la urma – ca n-ai cum sa apari pana la 90 de ani, nu-ti permite aspectul! Si atunci cred ca drama lor va fi mult mai mare.”

Cum s-a simtit dupa demisie, ce-a mai facut intre timp sau care sunt planurile Simonei de viitor citeste in Unica de august!

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale