Simona Halep nu va fi suspendată. Anunțul președintelui Federației Române de Tenis

.

Simona Halep nu va fi suspendată, a anunțat președintele Federației Române de Tenis, George Cosac. Sportiva a fost testată pozitiv la un test anti-doping la US Open.

Cosac a declarat că nu o va suspenda pe Halep, fiind convins că sportiva nu ar fi apelat la vreo substanță interzisă în cadrul turneului US Open.

Președintele Federației Române de Tenis a reacționat, duminică, după ce Simona Halep (locul 9 WTA) a fost anunțată că a picat un test anti-doping. Cosac spune că el crede în nevinovăția Simonei.

„Departe de mine gândul că Simona ar putea face aşa ceva, mai ales că a avut o carieră strălucită şi bazată pe muncă. În perioada în care Simona a început ascensiunea şi bătea toate vedetele care dominau tenisul mondial, era verificată cam de 20 de ori pe an. Deci puţin probabil ca cineva să gândească că la rangul ei ar putea să se dopeze. Ea întotdeauna a fost o sportivă care a jucat şi a câştigat corect. Eu exclud varianta dopajului”, a afirmat George Cosac, potrivit Radioconstanța.ro.

Simona Halep nu va fi suspendată momentan

Președintele Federașiei Române de Tenis a afirmat că deocamdată nu o va suspenda pe Simona Halep și că va aștepta a doua probă a analizei.

„Din punctul meu de vedere situaţia nu este clară. Până nu apare a doua probă, până nu va fi verificat, să se vadă exact ce s-a întâmplat, nu putem lua noi o hotărâre sau o decizie definitivă”, a precizat oficialul.

Vineri, Simona a transmis că a fost testată pozitiv la Roxadustat la US Open.

Astăzi începe cel mai greu meci al vieții mele: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv la o substanță numită Roxadustat într-o cantitate extrem de mică, ceea ce a venit ca șocul vieții mele. În întreaga mea carieră ideea de a trișa nici nu mi-a trecut vreodată prin minte, pentru că este împotriva tuturor valorilor cu care am fost educată. În fața unei situații nedrepte, mî simt complet confuză și trădată”, a declarant Simona Halep.

„Voi lupta până la final să demonstrez că nu am luat niciodată cu știință vreo substanță interzisă și am credința că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală”, a precizat sportiva.

Sportiva a fost suspendată provizoriu de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului.

„Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)”, a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

„Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)”, a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză.

Sursă foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton