Simona Halep a ajuns la București. Primele declarații ale câștigătoarei de la Wimbledon

.

Simona Halep, primul sportiv român care câștigă turneul de la Wimbledon, a revenit la București luni, 15 iulie și a făcut primele declarații chiar pe aeroportul Otopeni, unde a fost așteptată de presă și fani.

Simona a prezentat presei o replică a trofeului de la Wimbledon, apoi le-a mulțumit celor prezenți la Otopeni. ”Mulțumesc foarte mult că ați venit. Este o primire deosebită, o primire călduroasă ca de obicei. Aș vrea să mulțumesc familiei, în primul rând, pentru tot sprijinul pe care l-am avut”, a spus Simona, referindu-se la toate sacrificiile pe care le-au făcut părinții ei de-a lungul timpului.

Simona i-a mulțumit și lui Darren Cahil, chiar dacă acesta nu îi mai este antrenor în prezent. Ea a recunoscut că Darren i-a dat sfaturi și înainte de finala cu Serena Williams, însă au fost sfaturi prietenești.

Unul din următoarele obiective ale Simonei este o medalie olimpică: ”Vreau medalie olimpică, îmi doresc aur, dar nu e ușor. Am să joc în toate probele, ca să am șanse la orice fel de medalie”, a declarat sportiva.

Mihai Covaliu, președintele COSR, aflat și el la conferința de presă, i-a promis Simonei că ea va fi cea care va purta drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton