Silviu Mircescu, actor în „Clanul”, spune secretul relației cu soția cu 10 ani mai tânără: „A știut de la început cu cine s-a măritat” / Exclusiv

.

Silviu Mircescu, actor în „Clanul”, nu are o soție geloasă, spre fericirea lui! Actorul are grijă să nu-i dea, însă, motive de gelozie jumătății lui.

Silviu Mircescu muncește foarte mult, spune despre el că este „workaholic”, însă face în așa fel încât să nu neglijeze familia. Ca să reușească asta, actorul care îl interpretează pe „Silviu” în filmul „Clanul”, ce se difuzează la Pro Tv în fiecare duminică, de la 20.00, respectă programul bine pus la punct chiar de el.

În exclusivitate pentru UNICA.RO, actorul a făcut dezvăluiri despre serialul „Clanul”, viața de familie și pasiuni. Aflăm de la Silviu Mircescu faptul că soția sa, Laura, nu este geloasă și este cel mai mare critic al lui. Între cei doi este o diferență de 10 ani, soția lui Silviu având doar 24 de ani.

Silviu Mircescu are o soție înțelegătoare: „Reușesc să mențin un echilibru prin disciplină și un program bine pus la punct!”

Silviu, ești prezent pe scena teatrului, pe micile ecrane, iar acasă ai o frumoasă familie. Cum reușești să menții un echilibru?

Reușesc să mențin un echilibru prin disciplină și un program bine pus la punct! Nu pierd timpul o secundă, mereu am ceva de făcut și mi le împart așa cum trebuie în așa fel încât să fie bine pe toate planurile… Sunt workaholic!

Când ți-ai dat seama că vrei să fii actor?

Nu mi-am dat seama.. Fiecare om are drumul lui în viață și știți foarte bine că există vorba aia că fiecare dintre noi are un tren de prins… Se pare că eu l-am prins la timp și am făcut lucrurile, mulțumită lui Dumnezeu, la timpul lor… Când am terminat liceul, nu am dat din prima la teatru… Am cochetat, ce-i drept, cu partea artistică de mic.

„Niciodată nu m-am gândit că o să apuc calea asta”

Am făcut parte dintr-o trupă de teatru în clasele primare și liceu, trupa de teatru Altfel cu care am câștigat foarte multe festivaluri, am cântat la diferite concursuri unde am luat premii, am dansat, prezentat și recitat la toate serbările posibile.

Dar niciodată nu m-am gândit că o să apuc calea asta… După ce am fost un an la jurnalism, am zis că totuși aș putea să fac ceva cu talentele pe care le am și am dat pe ascuns la facultatea de Teatru U.N.A.T.C. Am intrat din prima și cred ca ăla a fost primul moment cu adevărat din viața mea când mi-am dat seama că eu asta trebuie să fac! 🙂 În momentul de față au trecut 14 ani de când am început meseria asta frumoasă pe care nu aș schimba-o cu nimic în lume!

Dacă nu ai fi fost actor, ce altă meserie ai fi ales?

Întotdeauna am fost fascinat de lumea asta a polițiștilor, mascaților, soldaților, jandarmilor… Mi-ar fi plăcut să lucrez la Mascați! Și, uite, că și meseria asta de actor are beneficiile ei! Eu în fiecare zi sunt altcineva, azi sunt locotentul Gross, din Pădurea Spânzuraților, mâine sunt polițistul Silviu, din CLANUL, poimâine sunt ofițerul Mirza, din No man’s land și tot așa… Se pare că mă urmărește treaba asta cu soldații și polițiștii.

Silviu Mircescu: „Eu sunt o fire vulcanică”

Ce asemănări și deosebiri există între tine și personajul din CLANUL… Silviu?

Asemănarea dintre mine și personaj este faptul că e foarte atent la detalii și nu-i scapă nimic din ce se întâmplă în jurul lui, iar deosebirea dintre noi este că e mult prea reținut și calm când ar trebui să acționeze… Eu sunt o fire vulcanică când vine vorba de așa ceva…

Care consideri că sunt atuurile tale în meseria asta?

Atuurile mele în meseria asta sunt seriozitatea, disciplina, punctualitatea, respectul față de toți oamenii cu care lucrez, de la regizor, actori, echipa de pe set, echipa de producție până la femeia de serviciu și faptul că-mi văd de treaba mea și nu pierd timpul. Și încă o chestie foarte importantă, nu zic niciodată NU când cineva îmi propune un proiect și pot să-l ajut, chiar dacă e remunerat sau nu… E foarte important să nu uiți niciodată de unde ai plecat.

Silviu Mircescu are o soție foarte atentă la tot ce face: „Partenera mea chiar e cel mai mare critic”

Cum este pe platourile de filmare CLANUL? Cu cine ai legat prietenii?

Pe platourile de filmare mă simt ACASĂ. Suntem toți ca o familie! Și când spun toți, mă refer la TOATĂ LUMEA! Când te simți așa și ai o astfel de atmosferă la filmări, nu are cum să nu iasă un produs foarte bun! Totul e minunat!

Silviu Mircescu, actor în „Clanul”, spune secretul relației cu soția cu 10 ani mai tânără: „A știut de la început cu cine s-a măritat” / Exclusiv
Fiul lui Silviu Mircescu a fost botezat de Antonia și de Alex Velea

Este partenera ta cel mai mare critic, în ceea ce privește viața ta profesională?

Da! Partenera mea chiar e cel mai mare critic și îmi spune când nu îi place ceva, iar eu sunt deschis tot timpul la critici, fie de la ea sau de la oricine altcineva.

Ce spune Silviu despre soție? „Nu e geloasă”

Primești des mesaje de la admiratoare? Este Laura geloasă?

Nu e geloasă. E normal ca lumea să îmi scrie, să mă felicite după un episod din CLANUL sau după un spectacol la teatru.. Plus că a știut de la început cu cine s-a măritat. 🙂 Deci și-a asumat tot ce ține de meseria mea ca actor.

Ce reacții au oamenii când te întâlnesc pe stradă sau în diverse locuri publice?

Asta e cea mai mare răsplată pentru mine, ca actor, când merg pe stradă și mă întâlnesc cu oameni care mă opresc să mă felicite pentru ceea ce fac sau să facă o poză sau să mă întrebe când am următorul spectacol! Și, bineînțeles, aplauzele de la final de spectacol! În momentele astea îți dai seama că faci bine ce faci și nu o faci degeaba…

Silviu Mircescu, actor în „Clanul”, spune secretul relației cu soția cu 10 ani mai tânără: „A știut de la început cu cine s-a măritat” / Exclusiv
Silviu Mircescu, alături de soția și fiul lor

Silviu Mircescu, 6 zile din 7 la sală

Ce importanță are sportul în viața ta? Dar alimentația?

Sportul e unul dintre cele mai importante roluri din viața mea! M-am reapucat de 6 luni de zile și mă simt excelent! Fac sala 6 zile din 7! Sunt de părere ca e foarte important să ai grijă de tine și felul cum arăți, mai ales în meseria pe care o practic… Indiferent de programul pe care îl am, îmi fac timp și trag de mine să ajung la antrenament. 🙂 Vă recomand să faceți sport! Pentru că ajută pe toate planurile! Atât psihic, cât și fizic!

Cât despre alimentație, le mulțumesc celor de la Freshfitness pentru că au grijă în fiecare săptămână sa mănânc sănătos!

Ce alte proiecte pregătești în 2023? Unde te mai pot vedea oamenii?

În momentul de față repet la două spectacole în paralel, la Teatrul Național și am premiera la ele în luna Martie! Călătoria, regia Dan Puric și Cuvântul Progres rostit de mama sună teribil de fals, regia Botond Nagy! Încep filmările pentru un film de lungmetraj în regia lui Igor Cobileanski, ar trebui să am 2 premiere de film anul ăsta și bineînțeles vă aștept la teatru, la spectacole în care deja joc: O femeie împărțită la doi, O moștenire și doi nepoți, Pădurea spânzuraților, No man’s land, Mașinăria musical, Ghici cine te suna!?, Totul sau nimic, Mamma mia pe 6 și 7 mai, la Sala Palatului!

Foto: Pro TV / Instagram Silviu Mircescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton