„El a fost totul meu, ne vom reîntâlni”. Silvia Stanciu, dezvăluiri despre marea iubire și succesul trupei Etno / Exclusiv

Silvia „Sylvie” Stanciu, fosta componentă a trupei Etno, își deschide sufletul și face dezvăluiri neștiute despre cariera și viața personală, în exclusivitate pentru UNICA.ro. Actrița Teatrului Muzical Ambasadorii și prezentatoarea LOTO, în zilele de joi și duminică, ne duce în culisele vieții ei și ne face mărturii despre copilărie, cariera artistică și viața personală. Silvia Stanciu ne vorbește, cu sinceritate, și despre unica iubire trăită.

Silvia Stanciu, cunoscută și ca prezentatoarea de la Loto, s-a lansat odată cu trupa Etno, alături de Radu Ille și Simona Secrier, soția celebrului artist Mihai Constantinescu. Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, Silvia Stanciu, în vârstă de 44 de ani, recunoaște că, datorită carierei și a muncii, nu prea a avut timp de distracții. Aflăm ce a însemnat pentru ea bărbatul care i-a fost alături și cu care a avut o relație vreme de 10 ani, dar și cum face față celei mai grele perioade din viața ei. Ghidată de discreție, Sylvie și-a trăit poveștile de dragoste departe de lumina reflectoarelor. Despre marea iubire spune că „există suflete pereche și cine nu crede în asta nu i-a fost dat să trăiască așa experiență”.

Sylvie ne povestește cum a fost ținta bullying-ului în liceu și aflăm motivul real pentru care nu rămas în America, acolo unde a avut șansa să-și dezvolte o carieră.

VEZI GALERIA FOTO(1 / 5)

Silvia Stanciu: „Am vrut să fiu că Shirley Temple”

Ai devenit cunoscută odată cu intrarea în trupa Etno. Ce îți mai amintești din perioada aceea?

Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în cel mai mare secret! 'A fost cea mai frumoasă nuntă'

Recomandarea zilei

Îmi amintesc multe lucruri. Mă inscrisesem în baza de date a firmei de impresariat UMA de un an de zile și, deși se formau trupe pe bandă rulantă, pe mine nu mă chemau. Asta pentru că erau sute de tineri cu cv-uri depuse. Dosarele erau într-un mare dulap și nu prea aveau timp să se uite printre ele.

Într-o zi am sunat să întreb de ce nu mă cheamă la probă și mi-au răspuns, în sfârșit. „Hei, ești omul potrivit la locul potrivit. Formăm o trupă, stilul de muzică este etno și tu ești foarte potrivită pentru ceea ce noi am gândit în proiect“ mi-au zis. În noaptea aceea am înregistrat alături de viitorii mei colegi Simona Secrier și Radu Ille prima noastră piesă, „Vino bade-n deal la vie”. A fost masterizată, a plecat la casa de producție Cat Music și dimineață, până în 12.00, compilația a fost distribuită la punctele de vânzare. Țin minte că am trecut prin piața Obor și tarabagii care vindeau casete ascultau această compilație la fiecare șir de tarabe. Cu primele patru piese am avut primul spectacol în București, cam la o săptămâna din acel moment. Așa se mișcau lucrurile în anul 2000.

Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO

Recomandarea zilei

„În acel spectacol am fost copilul Elenei Ceaușescu”

Cum a fost prima dată când ai urcat pe scenă? Îți mai aduci aminte de vreo întâmplare?

Eu am urcat pe scenă prima dată la 5 ani. Am fost selectată din câteva sute de copii, în spectacolul de gradul 0 al lui Hero Lupescu. Era un spectacol dedicat soților Ceaușescu într-o zi festivă. În acel spectacol am fost copilul Elenei Ceaușescu, pe care oamenii îl purtau pe brațe și îl duceau spre geamul cu gratii unde mama arestată își lua adio în lacrimi. Mă lua în brațe, mă pupa, plângeam amândouă și apoi eram smulsă și îndepărtată. Era un spectacol complex. Pe lângă momentul de actorie, aveam și momente de dans. Rolul mamei a fost interpretat de regretata soție a domnului Gheorghe Turda, Elisabeta Turda.

Silvia Stanciu, despre reunirea trupei Etno: „Cu Dan mi-ar plăcea să cânt”

Cu cine te-ai înțeles mai bine, cu Radu Ille sau cu Dan Lazăr?

Eu mă înțeleg bine cu oricine. Prietenii leg mai rar. Nu am fost prietenă cu niciunul, doar colegi. Dar dacă ne întâlnim și azi putem să facem ceva frumos împreună. Știu cum să funcționez și cu Radu și cu Dan. Sunt diferiți.

Cu Radu am avut anii trecuți interviuri, l-am avut invitat în emisiunea „Dedicații muzicale” la TVRi, a cărei gazdă eram. Cu Dan mi-ar plăcea să cânt dacă s-ar reface formula Etno, în varianta live și cu band. Dan gestionează bine un band sau un proiect muzical, e atent la detalii și pretențios.

Silvia „Sylvie” Stanciu: „Un artist care transmite o energie bună e aplaudat și la metrou”

Erai foarte tânăra atunci. Cum ai reușit să gestionezi succesul, care a venit imediat?

Nu am simțit asta ca pe o povară. Mă bucuram de oameni și de faptul că ei se bucură cu noi. Am fost la fel mereu. În copilărie, atunci, acum și așa voi fi mereu. E normal să fie succes. Artiștii oferă parte din energia și sufletul lor pe scenă. Asta este soare, lumină, bucurie. Un artist care transmite o energie bună e aplaudat și la metrou. Știm asta și e verificată treaba.

Apoi a apărut pasiunea pentru teatru.

Eu mi-am dorit din copilărie să fiu artist complet: să cânt, să dansez, să joc teatru. Am vrut să fiu ca Shirley Temple. Am făcut balet, canto, pian. La 10 ani am învățat să bat step de la maestrul Mihai Panait, care lucra cu mine și cu Mihai Mălaimare în același timp. Eram boboci amândoi. Nu am avut ocazii multe să joc teatru sau film foarte mult în copilărie. Castinguri sunt puține și e o lume greu de pătruns, fără o rețetă sau un drum clar de urmat.

Silvia Stanciu iubea balentul în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală

Silvia „Sylvie” Stanciu, despre cenzura regimului comunist: „Am fost înlocuită cu o fată propusă de cenzori”

Ai avut probleme cu cenzura?

Da. În 1988 am jucat în filmul „Miracolul”, regizat de Tudor Mărăscu. Apoi am filmat cam jumătate din secvențele pentru „Să-ți vorbesc despre mine” regia Mișu Constantinescu. Aici a intervenit cenzura care a întrebat de ce pentru rolul principal al copilului nu s-au propus doi copii, ca alternativă pentru comisie. Ca să se dovedească că nu sunt pila cuiva, am fost înlocuită cu o fată propusă de cenzori. La 14 ani am jucat într-un serial american pentru copii care s-a difuzat și la TVR1 în acea perioadă.

Ce a învățat-o Virgil Ogășanu: „Adevărul trece rampa, nu noi“

Ce ai învățat de la maestrul Virgil Ogășanu?

A fost cumva un vis pe care nu prea puteam să îl împlinesc, acela de a juca în filme sau teatru și de a fi artist complet. Ramona Olteanu, colega din trupa Etno, a dat examen la facultate-actorie și am zis să merg și eu, să fim tot împreună.

Am fost la clasa domnului Virgil Ogășanu. Este un profesor extraordinar, toți foștii elevi îl iubesc. Nu îți spunea cum să faci lucrurile, dar te aducea acolo unde trebuie fără să îți dai seama cum a făcut asta. De la Ogă noi am învățat că pe scenă este important adevărul. Adevărul trece rampă, nu noi. Oamenii simt, văd și amendează orice urmă de falsitate sau tuşele groase. Adevărul e simplu și e în noi. Trebuie să îl descoperim și să îl oferim.

Ce rol nu ar accepta Sylvie: „Nu sunt pro scenele de sex explicite”

Ca actor, până unde ai putea să mergi pentru un rol?

Aș putea face schimbări, dar nu extreme. Există efecte speciale azi și, în plus, sunt aleși actori care se apropie fizic de necesarul impus. Mă abat un pic de la întrebare și îți spun că nu sunt pro scenele de sex explicite și nu îmi plac filmele în care se exagerează acest aspect (ex: Nymphomaniac). Un film de acest gen traumatizează spectatorii.

Dintre filmele românești în care anumite secvențe mi-au displăcut este Poker, pentru nuditate un pic exagerată. Așa ceva nu aș juca, deși am avut propuneri. Am refuzat la Geo Saizescu un rol în „Iubire elenă” doar pentru că trebuia să filmez nud. Scena a fost jucată de colega mea, Ramona Olteanu, și chiar este una decentă. Deși mie mi-a fost teamă de rezultatul final, pe ea o felicit și pentru curaj și pentru reușită.

Silvia Stanciu este o actriță foarte talentată. Sursă foto: Arhivă personală

În prezent lucrezi la Teatrul Muzical Ambasadorii. Spune-mi cum e și în ce spectacole te putem vedea?

Spectacolele de teatru de la Teatrul Muzical Ambasadorii sunt dedicate copiiilor de la 3 ani la 100. Avem actorie, muzică, dans, acrobație aeriană, și multe alte surprize, în funcție de spectacol. Anul acesta joc în „De-a Harap alb”, „Păcală și Tândală”, „Cutiuța muzicală-Strică tot și culorile fermecate”, „Şirag de vise”. Muzicalurile „Vrăjitoarea Kera și cele 7 nestemate” şi „Bambi”.

Apoi cel mai inedit proiect făcut vreodată în teatru, spectacolul de muzică, percuție și dans „No network”, la care lucrăm acum. Alături de noi sunt câțiva membrii din trupa Sistem. Pot să vă spun că avem premiera la sfârșit de martie, acolo voi avea și un moment de step. Nu dezvălui mai multe, doar că vom călători cu spectacolul în toată țara și prin lume. Colaborez și cu teatrul Stela Popescu, unde deocamdată joc în spectacolul „Ceapa”, regia Dan Tudor și „Revolta Poveștilor”, regia Tony Adam.

Silvia „Sylvie” Stanciu, despre unica iubire: „El a fost totul meu, ne vom reîntâlni”

Timp de 10 ani ai trăit o frumoasă poveste de dragoste care a devenit o frumoasă prietenie. Ce ai învățat din această relație?

El a fost totul meu. Noi nu ne-am contrazis și nu ne-am certat niciodată. Nu mai e. Despre noi nu o să povestesc niciodată, deși aș putea să scriu romane. Există suflete pereche și cine nu crede în asta nu i-a fost dat să trăiască așa experiență. Este în continuare în sufletul meu și va fi mereu. Tot ce fac, fac cu gândul că știe, vede și e fericit. El și tata. Cu ei mă sfatuiam și ei mă validau. Stâlpii mei. S-au dus. Până ne vom revedea.

În luna iulie a anului trecut, omul drag a părăsit această lume. Există ceva ce mai trebuia să-i spui și n-ai mai reușit?

Nu ne-am luat adio. Nu știa că pleacă. Dar asta probabil pentru că sfârșitul nu e aici. Ne vom reîntâlni. Ne-am spus tot în viața asta, știa înainte să rostesc, ne înțelegeam din priviri. Știe și ce nu ne-am spus.

„Tânjeam să merg la grădiniță cu alți copii”

Să ne întoarcem puțin la copilărie…Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Îmi plăcea să fac teme și aveam tot felul de hobby-uri artistice. Dar cel mai mult îmi plăcea să merg la oricine avea bunici sau rude la țară. Voiam să merg desculță și să mă joc cu animalele. Tânjeam să merg la grădiniță cu alți copii pentru că eu urma să merg direct la școală. Îmi rugam vecinii să merg și eu când plecau să ia copiii acasă. Și intram în grădiniță ca să stau cu ei 10 minute.

Luam bomboane sau prăjituri, orice aveam bun și, de câte ori coboram la joacă, aveam în buzunare ceva bun de împărțit. Mai târziu, aveam o mare gașcă cu care ne jucam în vacanță de dimineață până noaptea. Aveam zeci de jocuri pe care copiii de azi nu cred că le mai știu.

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

La amândoi și nu numai. În funcție de fiecare om, rudă. Știam la ce se pricepe și mergeam să întreb, să mă ajute. Ceream mai multe opinii diferite pentru orice lucru și trăgeam o concluzie. Așa fac și acum (râde).

Silvia „Sylvie” Stanciu, olimpică: „Nu aveam timp de distracții”

Îți mai aduci aminte vreo întâmplare din timpul liceului? Erai genul rebel sau timid?

Eram curajoasă și focusată pe treabă. Nu aveam timp de distracții. În pauzele mici făceam teme la materii mai puțin pretențioase. Acasă scriam și învățăm ce era mai dificil. Furam timp ca să le pot face pe toate, ca apoi să fug la trupa cu care cântam, la balet, pian și altele.

Am fost la Liceul de Coregrafie, eram olimpică și la matematică atunci, mai târziu și la Limba și Literatura Română. Dacă vrei îți spun și despre bullying. Eram clasa a VI-a. Am avut și eu lipit pe spate, pe pullover, nu știu ce hârtie cu nu știu ce mesaj. Eu am scris o rezolvare la o problemă de matematică pe toată tabla iar clasa de fete de la coregrafie râdea. Eu nu m-am supărat, nici nu m-a interesat. Nu am înțeles niciodată glumele astea și nici răutățile. Eram oricum toate din clasă muncitoare și competitive. Nu neapărat foarte prietene, dar știam să facem echipă la nevoie.

Prima iubire nu se uită niciodată

Îți mai aduci aminte când te-ai îndrăgostit prima oară?

Da. În clasa a IX-a. Ne-am plimbat de mână o săptămână și apoi nu l-am mai băgat în seamă. El și prietenul lui râdeau pe stradă ca Beavis și Butthead iar eu considerăm că ne facem de râs. El nu a înțeles atunci de ce nu ne mai vedem. Ne-am întâlnit după 18 ani și m-a rugat să îl lămuresc de ce ne-am despărțit, că nu a înțeles.

Silvia „Sylvie” Stanciu: „De câțiva ani traversez cea mai grea perioadă”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

De câțiva ani traversez cea mai grea perioadă. Multe pierderi, au murit mulți apropiați. Mi-au murit animale de care am avut grijă și m-am implicat emoțional enorm. Sunt lângă mama, am grijă de ea, are 80 de ani și vârsta vine la pachet cu probleme.

Ce crezi că nu ai face niciodată în viața ta?

Multe nu aș face. Dar poate că ce mă caracterizează este faptul că nu abandonez pe nimeni și nimic. Lupt până trec orice limită pentru a salva, pentru a păstra, pentru a reuși, pentru a ajuta.

Când ai dezamăgit cel mai tare și de ce?

Nu știu dacă am dezamăgit pe cineva. Poate am făcut asta și nu știu. Dacă mă îndepărtez de un om, de exemplu, o fac pentru că nu avem obiective sau așteptări comune. E mai bine să nu ne încurcăm. Dar la nevoie vin imediat, sunt la un apel distanță. Cum nimeni nu e perfect, se poate să nu fi fost nici eu la înălțimea așteptărilor unora. Poate am dezamăgit dar…suntem oameni.

Silvia „Sylvie” Stanciu, despre compromisuri: „M-a costat ceva până am învățat să tac”

Ai făcut compromisuri în viață? Care a fost cel mai greu?

Da. De obicei cel mai greu pentru mine este să tac, să mă abțIn de la comentarii atunci când observ nedreptăți. Dacă vorbesc în momente nepotrivite, am doar de pierdut. Din păcate, m-a costat ceva până am învățat să tac.

Cel mai greu a fost când am rămas dependentă de un singur angajator. O perioadă mă obliga să stau 8 ore la birou zilnic, chiar dacă nu aveam nimic de făcut, doar să treacă timpul. Mi s-a părut infernal. Ca o pedeapsa cu închisoarea în libertate. Principiul meu este eficiență la un job, un principiu economic modern și firesc. Vreau să lucrez pe taskuri. Chestia asta cu normă orară mi se pare depășită, învechită și ineficientă și pentru angajat și pentru angajator.

Motivul pentru care Sylvie nu a rămas în America

De ce te-ai întors în România? Ai fi putut rămâne să-ți faci o carieră în America.

Ar fi fost o încercare de a face ceva, nu știu dacă aș fi reușit. Sunt mulți care încearcă, prea puțini care reușesc. Nu mai aveam 18 ani ca să pot risca orice și să o iau ca pe o aventură. Aveam în România un job și un drum al meu, lucram în tv, aveam spectacole, relații, legături, prieteni. Aveam părinți de care eu trebuia să am grijă, pentru că erau bolnavi. Abandonam aici lucruri concrete pentru ceva nepalpabil. Dacă nu reușeam să fac ceva serios, puteam să pierd tot ce aveam aici.

Foto: arhivă personală Silvia „Sylvie” Stanciu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro