Shannen Doherty a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer în stadiul IV. Actrița a mai suferit de cancer la sân în trecut, însă a reușit să învingă boala.
Prima dată a aflat că are cancer în anul 2015, însă după doi ani anunța că a terminat chimioterapia și se simte „grozav”. Acum, celebra actriță americană a primit din nou cruntul diagnostic.
Marți, Shannen a mărturisit, în cadrul unei emisiuni difuzată de ABC, că boala a revenit.
„Se va afla oricum în câteva zile sau săptămâni că sunt în stadiul patru. Așadar, cancerul meu s-a întors”, a afirmat Doherty, în vârstă de 48 de ani.
„Prefer ca oamenii să afle de la mine”, a mai spus ea, citată de BBC.
Actrița a vorbit întotdeauna deschis despre lupta ei cu cancerul. Mai mult, a postat pe rețelele de socializare filmulețe în care apare făcând exerciții.
Pe parcursul filmărilor pentru remake-ul filmului Beverly Hills 90210, Shannen, care a interpretat-o pe Brenda Walsh, a ținut secret diagnosticul pentru a-și onora prietenul, Luke Perry, care decedase cu câteva luni în urmă.
„Este atât de ciudat pentru mine să fiu diagnosticată și apoi cineva care părea sănătos să moară primul. A fost cu adevărat șocant. Cel puțin puteam să îl onorez făcând acel film”, a explicat ea.
Vedeta a precizat că a păstrat diagnosticul pentru ea, pentru a-și demonstra că încă poate să lucreze. Însă i-a dezvăluit secretul colegului ei, Brian Austin Green, care a ajutat-o să treacă peste zilele lungi de filmări.
„Aveam momente de anxietate în care mă gândeam: nu pot face asta. Iar Brian a fost cel căruia i-am spus cu ce mă confrunt”, a spus Shannen Doherty.
„Înainte de filmări mă suna și îmi spune: ”Ascultă, orice s-ar întâmpla, sunt lângă tine”: Se uita la mine și-mi spunea, ”Ne descurcăm puștoaico”. Așa că Brian m-a ajutat foarte mult”, a povestit ea.
Totuși, actrița a mărturisit că încă nu a procesat pe deplin vestea.
„Am zile în care spun: ”De ce eu?”. Și apoi mă gândesc: „Păi, de ce nu eu? Cine altcineva? Cine altcineva în afară d emine merită asta? Niciunul dintre noi. Dar pot spune că prima mea reacție este întotdeauna aceeași – cum să le spun mamei și soțului meu”, a mai spus Doherty.
După acest interviu, actrița a postat pe Instagram o imagine cu un mesaj puternic: „Murim doar o dată. Trăim în fiecare zi!”.
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Shannen Doherty.
Sursă foto: Profimedia
Ultima modificare februarie 5, 2020 4:32 pm