Shannen Doherty, interpreta îndrăgitei Brenda Walsh din serialul „Beverly Hills 90210”, a dat în judecată compania de asigurări deoarece nu a beneficiat de asistența adecvată din partea firmei atunci când casa ei a fost afectată de focul Woolsey din Malibu.
După incendiile de vegetație din noiembrie 2018 ce au cuprins statul California, SUA, Shannen Doherty a susținut că locuința sa a fost devastată și a depus actele pentru a primi despăgubiri în valoare de 1,4 milioane de dolari. Pentru că s-a lovit de refuzul companiei de a-i da banii, actrița și-a cerut drepturile în instanță, conform Dailymail.
Reprezentanții firmei se apară și spun că nu au greșit cu nimic refuzând cererea, mai ales că asigurarea actriței nu acoperă pagubele pentru care aceasta solicită despăgubiri. De asemenea, compania susține că lipsa de reacție în timp util a lui Doherty a dus la extinderea daunelor: „a eșuat în a adopta pașii adecvați pentru a diminua daunele pretinse, oricare ar fi ele. În măsura în care pagubele suferite de reclamantă au fost sporite de eșecul ei de a le minimaliza, ea trebuie împiedicată să recupereze orice din partea State Farm” au spus aceștia.
Shannen Doherty, în vârstă de 47 de ani, nu a cerut doar banii pentru bunurile pierdute, ci și daune pentru refuzul companiei, pe care îl consideră nejustificat. Aceasta susține că State Farm a profitat de situația ei și a refuzat să îi acorde drepturile, deși avea o acoperire adecvată.
„Când ceva nu merge bine, State Farm se va lupta din răsputeri pentru a evita să plătească conform poliței de asigurare” a declarat actrița, menționând că a dat, asemeni altor deținători de polițe, mii de dolari pentru asigurare.
Doherty, care a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2015, a mai spus în instanță că firma i-a acoperit doar două săptămâni de chirie în altă parte, până când locuința sa a fost curățată, deși starea ei de sănătate nu îi permitea să fie expusă la fum sau să stea acolo unde a avut loc o intoxicare cu fum.
Printre casele distruse în incendiu din Malibu, California, s-au numărat și proprietățile lui Gerard Butler, Robin Thicke și Miley Cyrus.
Sursă foto: Northfoto