Shakira, internată de urgență. Artista a fost nevoită să își anuleze concertele din Peru

.

Shakira (48 ani) a fost nevoită să anuleze concertul pe care trebuia să îl susțină pe data de 17 februarie în Peru, după ce a fost internată de urgență din cauza unor probleme abdominale. La scurt timp după ce a ajuns la spital, cântăreața columbiană a dat vestea cea tristă fanilor care abia așteptau să o vadă pe scenă.

Shakira, internată de urgență

Shakira se confruntă cu probleme de sănătate. Artista a ajuns pe mâinile medicilor în cursul zilei de sâmbătă, din cauza unor probleme abdominale. Doctorii au considerat că trebuie să rămână sub observație, starea ei nefiind una bună pentru a urca pe scenă, astfel că a fost nevoită să își anuleze concertul pe care trebuia să îl susțină duminică în Peru.

„Îmi pare rău să vă informez că aseară a trebuit să merg la urgență pentru o problemă abdominală”, a scris Shakira pe pagina ei de Instagram, precizând că încă se află la spital.

„Medicii care au grijă de mine mi-au spus că nu sunt suficient de bine pentru a performa în seara aceasta”, a anunțat artista.

Cântăreața, care este mama a doi băieți, Milan (12 ani) și Sasha (10 ani), a adăugat că este „foarte tristă” că nu va putea urca pe scenă și că așteaptă cu nerăbdare să se reîntâlnească cu fanii ei „incredibili” din Peru.

„Sper să fiu externată”, a continuat Shakira, care trebuia să apară pe Estadio Nacional pe 16 și 17 februarie, precizând că cadă primește acordul medicilor își va face apariția la concertul de pe 17 februarie.

Citește și: Shakira, noi dezvăluiri despre despărțirea de Gerard Pique: „Am trecut prin câțiva ani grei”

Citește și: „Shakira a fost răzbunată”. Gerard Pique a „dispărut” în podea. Momentul accidentului a devenit viral / Video

Artista a început turneul mondial „Las Mujeres Ya No Lloran”

Turnerul Shakirei a început pe 11 februarie, la Estádio Olímpico Nilton Santos din Rio de Janeiro, Brazilia. A doua zi, ea a cântat pe Estádio do Morumbi din São Paulo.

La începutul lunii februarie, artistei i s-au alăturat fiii ei la premiile Grammy 2025 ce s-au desfășurat în Los Angeles. Acolo, Shakira a fost recompensată cu un trofeu pentru cel mai bun album pop latino pentru „Las Mujeres Ya No Lloran”.

Citește și: „Brigitte Macron s-a născut bărbat.” Investigația pentru care Xavier Poussard și Candace Owens ar putea fi dați în judecată pentru defăimare de Emmanuel Macron și de soția lui

Citește și: Ploaie de vedete la Premiile BAFTA 2025. Sebastian Stan, la brațul iubitei pe covorul roșu. Ariana Grande, apariție de neuitat

Chiar de ziua sa de naștere, Shakira a reflectat asupra călătoriei sale personale și profesionale.

„Am crescut mult. Am învățat o mulțime de lecții. Viața nu a fost întotdeauna bună, dar a fost o bună profesoară”, a declarat artista pe covorul roșu al Premiilor Grammy.

Cum încă se află internată în spital, nu se știe cum problema de sănătate a Shakirei va impacta viitoareșe sale concerte. Între timp, fanii din întreaga lume îi trimit urări de bine, sperând ca vedeta să revină curând pe scenă.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Shakira

Sursă foto: Profimedia, Instagram

Ultima modificare februarie 17, 2025 4:46 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale