Shakira (45 de ani) și Gerard Pique (35 de ani) au confirmat în iunie 2022 că, după 11 ani de relație, s-au despărțit. Împreună, solista și fotbalistul au doi fii, Milan Piqué Mebarak (9 ani) și Sasha Piqué Mebarak (7 ani).
Shakira și Gerard Pique, decizie surprinzătoare după despărțire
Potrivit publicației Marca, citată de The News, Shakira și Pique se vor întâlni în Statele Unite pentru a stabili custodia fiilor lor. Pentru binele băieților lor, fostul cuplu a decis să plece într-o ultimă vacanță în formulă completă.
„E o nebunie. Merg în vacanță în Bahamas. Vor juca rolul unei familii fericite. La întoarcere, în Spania, vor semna actele de separare”, se relatează în show.
Shakira își dorește ca Milan și Sasha să se mute cu ea în Miami, SUA, însă sportivul nu este de acord. Pique nu vrea ca fiii lui să fie departe de bunicii paterni nici măcar pe perioada vacanței, considerând că acest lucru îi va putea afecta în mod negativ. Până în prezent, familia a locuit în Barcelona.
Deși au confirmat despărțirea, nici Shakira, nici Pique nu au detaliat motivele acesteia. În presa spaniolă se vehiculează două motive, infidelitatea și banii.
Pique ar fi înșelat-o pe artistă cu o chelneriță cu inițialele numelui C.C., în vârstă de 20 de ani, pe care a cunoscut-o într-un club. Tânăra ar fi prietenă cu soția unuia dintre colegii fotbalistului de la FC Barcelona. În ciuda informațiilor apărute în presă, fostul cumnat al artistei a declarat că principalul motiv al despărțirii ar fi fost banii.
„O persoană foarte, foarte apropiată de Pique m-a asigurat că nu este vorba despre infidelitate în cazul lor. Despărțirea a fost o mare surpriză, la fel și comunicatul trimis de Shakira. Acum 3 ani, pandemia și criza mondială au creat noi probleme și ceva s-a întâmplat. Acela a fost momentul-cheie al relației lor. Au decis să aibă o relație deschisă. Înțelegerea a fost la modul: «Tu faci ce vrei, iar eu fac ce vreau», dar în public rămânem un cuplu”, a explicat și jurnalistul Jose Antonio Aviles, citat de Marca.
De ce nu s-au căsătorit?
„Ca să fiu sinceră, căsătoria mă sperie. Nu vreau ca el să mă vadă ca pe o soție. Vreau să mă vadă ca pe o iubită, ca pe prietena lui. Vreau să îl țin mereu în priză. Vreau ca el să creadă că orice este posibil în funcție de comportamentul lui”, declara în trecut artista, pentru Latin Times.
„Niciodată nu am fost un cuplu tradițional. Nu avem un acord scris prin care ne împărțim treburile casnice. Dar amândoi suntem părinți dedicați și încercăm să ne sprijinim reciproc. Nu știm cum să facem altfel lucrurile. Uneori e greu când unul dintre noi nu își poate vedea copiii timp de o lună sau mai mult. E greu, dar reușim să ne sunăm prin Facetime așa că suntem tot timpul conectați și acest lucru ajută foarte mult”, mai spunea atunci.
Atât Shakira, cât și Gerard sunt născuți pe data de 2 februarie, însă la 10 ani diferență. Shakira a împlinit anul acesta 45 de ani, în timp ce Pique a împlinit 35. Perechea s-a cunoscut în 2010, la filmările videoclipului artistei, „Waka Waka”, piesă care a fost imnul Campionatului Mondial de Fotbal din acel an, câștigată de Spania, pentru care a jucat și Pique. Artista și sportivul și-au confirmat relația anul următor, în 2011.