Sergiu Nicolaescu

.

Cel mai prolific regizor român s-a născut pe 13 aprilie 1930 la Târgu Jiu. De la 5 ani trăieşte însă la Timişoara, care devine oraşul copilăriei sale. Sergiu conducea o gaşcă de…
aproape 40 de copii şi a mărturisit mai târziu că toate filmele sale au o frântură din acei ani. A lucrat ca inginer şi a devenit regizor dintr-o întâmplare, după ce a participat la construcţia studiourilor Buftea.

A regizat peste 60 de filme, dintre care cel mai cunoscut rămâne „Mihai Viteazu”. Sergiu Nicolaescu a păstrat în casa sa toate armele pe care le-a folosit în filmele sale istorice, mai puţin sabia lui Mihai Viteazu, interpretat genial de Amza Pelea. Cunoscut Don Juan, maestru a mărturisit că a avut multe iubite, dar că nu le-a pus în faţa carierei niciodată.

A fost căsătorit pe la 20 de ani pentru câteva luni, apoi mai târziu cu o scenografă, pentru 10 ani, iar acum îşi retrăieşte tinereţea alături de Dana, soţia sa cu 46 de ani mai tânără.

Despre sacrificiile cerute de pasiunea sa pentru filme spunea: „Pentru ca să fac film am renunţat să am viaţă personală şi familie. Nu avem cum să am familie când eram plecat aproape tot anul şi eram primul dimineaţa la 7 pe platou şi plecam ultimul noaptea târziu. Sigur ca am regrete, mai ales ca nu am urmaşi cărora sa le las casa asta şi banii care încă vin din filme, dar trebuia sa aleg, şi nu puteam sa nu aleg filmul.”
 

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale