Serena Williams a anunțat că se retrage din tenis după US Open 2022

.

Serena Williams a transmis printr-o scrisoare deschisă publicată în revista Vogue că se retrage din tenis după US Open 2022. La 41 de ani, câștigătoarea a 23 de titluri de Grand Slam, își dorește să se dedice creșterii fetiței sale.

Serena Williams, considerată una dintre cele mai bune jucătoare din istoria tenisului, a anunțat că va renunța la cariera sportivă după turneul de la US Open, care se va desfășura în perioada 29 august și 11 septembrie.

De-a lungul carierei sale, Serena Williams a câștigat 73 de turnee câștigate la simplu și 23 la dublu. A obținut 23 de titluri de Grand Slam, cu unul mai puțin decât Margaret Court, care a stabilit recordul de 24 de titluri. A ocupat nr. 1 mondial timp de 319 săptămâni. Este a treia performanță din toate timpurile după Steffi Graf (377) și Martina Navratilova (332).

Citește și: Alina Sorescu, „strălucește” după divorțul de Alexandru Ciucu. „O mămică exemplu!!!”

Olivia Newton-John, fotografie emoționantă cu soțul în mediul online, înainte de moarte

De ce persoanele peste 40 de ani nu primesc iod, în caz de accident nuclear

Vlăduța Lupău și fiul ei au ajuns acasă. De ce surpriză au avut parte

Cum și-a anunțat Serena Williams retragerea din tenis

E cel mai greu lucru pe care mi l-am putut imagina vreodată. Nu vreau să se termine, dar în același timp sunt pregătită pentru ce urmează. (…)

Sunt oameni care spun că nu sunt GOAT (nr. cea mai bună din istorie) pentru că nu am depășit recordul Margaret Court de 24 de titluri de Grand Slam, pe care ea l-a obținut înainte de Era Open, care a început în 1968. Aș minți dacă aș spune că nu vreau această performanță. Nu știu dacă voi fi pregătită să câștig la New York, dar voi încerca. (…)

Am fost reticentă să recunosc pentru mine sau pentru oricine altcineva că trebuie să renunț la tenis. Nici măcar nu pot avea această conversație cu mama și tata. Parcă nu este real până nu o spui cu voce tare. Apare, mi se face un nod inconfortabil în gât și încep să plâng.

Nu mi-aș fi dorit niciodată să fiu obligată să aleg între tenis și familie. Nu cred că este corect. (…)

Trebuie să mă concentrez pe a fi mamă, pe obiectivele mele spirituale și, în sfârșit, să descopăr o Serena diferită, dar entuziasmată. Voi savura aceste săptămâni viitoare, sunt câteva dintre declarațiile sportivei, potrivit gsp.ro.

Sursă foto: Profimedia

Ultima modificare august 10, 2022 12:26 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale