Serena Williams, care este însărcinată cu al doilea său copil, a dezvăluit sexul bebelușului într-un mod cu totul original. Fosta jucătoare de tenis și soțul ei, Alexis Ohanian, mai au o fetiță, Olympia, în vârstă de 5 ani.
Serena a precizat, înainte de marea dezvăluire, că nici ea nu știe dacă va avea o fetiță sau un băiețel, însă a mărturisit că își dorește foarte tare să fie din nou mamă de fată.
Serena Williams și Alexis Ohanian au dezvăluit sexul celui de al doilea copil
Serena Williams a sosit la petrecerea ei de baby shower și dezvăluire a genului îmbrăcată în roz, precizând că își dorește din nou o fetiță.
„Sunt puțin emoționată pentru că nu am niciun plan de urgență în cazul în care se dovedește a fi băiat”, a afirmat fosta jucătoare de tenis într-un videoclip realizat la petrecere postat apoi pe Youtube.
Locația aleasă pentru petrecere a fost decorată cu baloane în culoarea curcubeului, iar în centru era scris mesajul: „Următoarea noastră mare aventură”. De asemenea, pe jos erau aranjate pături asortate unde invitații s-au putut relaxa.
La eveniment, Serena a avut parte și de o surpriză din partea soțului ei, care a vrut să o tachineze. Acesta a comandat un tort galben, în locul celui în culorile obișnuite, roz și albastru.
Citește și: Sfatul pe care Serena Williams l-a primit de la fiica ei. „Îmi venea să plâng”
Citește și: Sorana Cîrstea, despre Serena Williams: „Mă intimida foarte rău”
„Fac asta pentru că vreau ca ea și Olympia să creadă că asta este dezvăluirea lui Jelly Bean”, a șoptit Alexis Ohanian la cameră, făcând refefire la numele cu care fac referire la bebelușul nenăscut.
„Va tăia acest tort și probabil va fi dezamăgită și sper că va aprecia gluma. Dar vom vedea. Nu știu dacă va fi profesionistă. Poate va vedea tortul, își va roti ochii și va spune: „Acest tip avea un singur lucru de făcut și mi-a oferit un tort de dezvăluire a sexului”. Dar vom vedea. Este o dezvăluire până la urmă”, a mai spus Ohanian.
Serena Williams a tăiat tortul, a văzut că este galben, a zâmbit, l-a pus pe o farfurie, după care a vrut să îl trântească pe fața soțului ei.
Serena și Alexis, încântați că vor deveni din nou părinții unei fete
„Vom dezvăli sexul lui Jelly Bean. Felul în care o vom face este cu stil și câteva lumini spectaculoase”, a precizat Alexis Ohanian înainte de a chema DJ-ul pentru a pune puțină muzică și a „atrage atenția asupra cerului”.
La scurt timp, dronele au luminat cerul și au scris: „Este Fată”.
În timp ce invitații au aplaudat și aclamat, Serena, Alexis și Olympia au strigat de fericire.
Citește și: Serena Williams, dezvăluiri despre fiica sa, Olympia: „Nu prea îi place tenisul”
Citește și: Ce mănâncă Serena Williams pentru a se menține în cea mai bună formă
În luna mai a acestui an, Williams a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară. Fosta jucătoare de tenis a dat marea veste pe Instagram, postând câteva imagini cu ea și Ohanian. În una din fotografii, aceasta își țină mîinile pe burtă.
Vestea sarcinii Serenei vine la nici un an după ce aceasta a scris un eseu pentru revista Vogue referitor la decizia sa de a începe o „evoluție” departe de lumea tenisului și speranțele ei de a își mări familia.
De asemenea, Serena spunea că, la începutul carierei sale în tenis, nu s-a gândit niciodată că va avea copii.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Serena Williams
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare august 1, 2023 3:04 pm