Cui a vrut Şerban Ionescu să îi lase averea?

.

Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 62 de ani, fără să i se împlinească două dintre marile lui dorinţe: de a divorţa de soţia infidelă, Magda Catone – 54 de ani -, şi de a împărţi bunurile comune. Conştient că are zilele numărate, Şerban şi-a făcut testamentul, iar conţinutul acestuia este ştiut doar de câţiva martori, de un notar şi de avocatul lui, Cătălin Dancu. Oricum, sunt anunţate mari surprize.
Şerban Ionescu şi Magda Catone nu au strâns mari averi de-a lungul celor 25 de ani de căsnicie, însă atât cât au făcut împreună trebuie împărţit acum, după decesul lui, conform legii. Singurii moştenitori ar fi, cel puţin teoretic, soţia lui Şerban şi fiul lor, Carol, în vârstă de 16 ani. Iată însă că, joi, Cătălin Dancu, vestitul avocat al vedetelor, a declarat la PRO TV că se află în posesia testamentului lăsat de Şerban şi că dorinţele acestuia vor fi anunţate curând, când va putea fi deschis actul: “Şerban Ionescu mi-a zis că Magda a trăit o viaţă paralelă, într- un mod mincinos. Ba chiar a certat-o să nu mai zică peste tot că lucrurile merg bine între ei. L-a durut că soţia nu i-a fost alături. Unii joacă bine teatru pe scenă, alţii joacă la fel de bine şi în viaţa de zi cu zi. Mulţi actori l-au vizitat la spital, dar nimeni nu i-a zis: «Hai, lasă divorţul!». Există un testament care a fost sigilat în prezenţa mea şi a martorilor şi, spre disperarea multora, l-a făcut când era conştient. Vor fi multe surprize privind averea”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton