Toată lumea îl știe pe Șerban Copoț din poziția de artist și de prezentator de televiziune. Dar, după ce s-a întors de la „Asia Express”, unde a participat alături de Cosmin Seleși și apoi de George Vintilă, Șerban a terminat de scris și a lansat noua sa carte, „Manualul exploratorului”, care este destinată familiilor și, spune el, „este un pretext pentru părinți de a-și scoate copiii din fața calculatorului”.
Care a fost cel mai mare obstacol pe care l-ai întâmpinat când ai scris cartea?
Selectarea informațiilor și organizarea lor a reprezentat cea mai mare provocare. Există foarte multe informații în toate mediile, informații pe care a trebuit să le testez și să le structurez în așa fel încât să fie atractive pentru copii și pe înțelesul lor. Este totuși un proces care a durat cam șase ani.
Cum ți-a venit ideea de a scrie o carte pentru micii exploratori?
Nu exista ceva similar pe piață. Pur și simplu îmi doream o astfel de carte pentru băieții mei și, cum eu sunt o persoană proactivă, m-am pus pe treabă și am realizat acest manual. Este important, în opinia mea, ca în era internetului copiii să nu uite aceste deprinderi esențiale. Eu cred în puterea lor de a se adapta și când nu au semnal la telefon, pentru că acum au unealta potrivită.
Ce înseamnă pentru tine această carte?
|nseamnă o unealtă perfectă care dă putere oricui o deține. Ea înglobează foarte multă informație utilă oricui, dar mai ales familiilor. Este un pretext pentru părinți de a-și scoate copiii din fața calculatorului, dar este în același timp un pretext pentru copii de a-și scoate părinții din rutina zilnică. Toată lumea are de câștigat.
Te-a ajutat, în vreun fel, experiența de la „Asia Express” în scrierea cărții?
„Asia Express” m-a ajutat să pun punct cu încredere cărții. Felul în care m-am descurcat acolo mi-a demonstrat că experiența de explorator te poate ajuta în orice împrejurări.
Cum a fost la lansare? A fost așa cum ți-ai dorit? Ai avut parte de vreo surpriză?
Lansarea a fost superbă. Am avut colțuri de activități pentru copii în care au putut vedea cum arată un amnar, o carabină, un binoclu, o busolă etc. Prietenii mi-au fost alături și atmosfera a fost una deosebită.
Cum au reacționat copiii tăi când au văzut-o? Au realizat că este scrisă de tine?
Tedi este foarte mândru de ea. Știe cât de mult am muncit la ea și este bucuros de produsul final. A fost martor la nașterea unei idei și la munca depusă până la realizarea ei. Este un lucru deosebit.
Plănuiești să mai scrii vreo carte?
Bineînțeles că da, dar trebuie să mai treacă ceva timp.
Nu este prima pe care o scrii. Cea dintâi a fost în 2014. Ce impact a avut asupra copiilor? Ce fel de reacții ai primit din partea părinților?
Am lansat o singură carte: „Toi-Patoi și Moș Crăciun”. Chiar la lansarea „Manualului exploratorilor” am avut parte de o surpriză deosebită când au venit la mine doi părinți și fetița lor și mi-au spus că adoră cântecele de Crăciun de pe CD-ul cărții „Toi-Patoi și Moș Crăciun”. Mă bucură nespus când văd oameni încântați de munca mea.
Care dintre aceste cărți ți s-a părut cel mai dificil de scris? De ce?
„Manualul exploratorului” a fost de departe mai dificil de scris. Este o carte tehnică, cu informații foarte delicate, spre deosebire de „Toi-Patoi”. Beletristica ține doar de imaginație. La subiectul imaginație sunt de nestăvilit. :))
Care este cel mai mare vis al tău? Ce ți-ai dori să faci și încă nu ai avut ocazia?
Eu visez foarte mult. :)) Sper să văd toate minunile naturale alături de băieții mei, când aceștia vor crește. Să văd cascada Victoria, pădurea de sequoia, Amazonul, Nilul, insula Tazmania etc., etc.
Spune-ne câte ceva despre Liga Exploratorilor.
Liga Exploratorilor înseamnă încredere. |nseamnă familie. |nseamnă timp petrecut în natură. |nseamnă dragoste pentru natură. Taberele pe care le organizez sub această umbrelă sunt acel gen de tabere care produc amintiri frumoase, care rămân acolo undeva adânc în sufletul tău.
Ce planuri ai? |n ce proiecte mai ești implicat?
Liga Exploratorilor și Liga Exploratorilor. Aa! Era să uit! Liga Exploratorilor!
Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Șerban Copoț și familia lui.
Interviul a apărut în revista UNICA de iulie.
Sursă foto: PR
Ultima modificare august 2, 2019 5:03 pm