Îl știm cu toții ca Hienă de la Animal X… Dar Șerban Copoț (35 de ani) are mult mai multe la activ – acum prezintă emisiunea iUmor (Antena 1) și urmează să lanseze o nouă carte pentru copii.
Muzică, ecologie, emisiuni, parenting… Cum te descurci cu toate?
Navighez cu mare grijă și răbdare, așa cum face orice comandant de navă când are în față multe provocări. Încerc să prioritizez cât mai smart posibil. Dincolo de toate, pentru mine, familia și grija pentru cei din jur stau tot timpul pe primul loc. Încerc, pe cât posibil, ca tot ceea ce fac să aibă valoare și să îi ajute pe ceilalți, fie că fac show la TV și distrez publicul, fie că scriu și compun pentru fani sau pentru copii, fie că mă implic în campanii umanitare și de ecologie pentru a contribui la o lume mai bună.
Ce îi înveți pe copiii tăi despre mediu și protejarea lui?
Întâi învățăm să iubim absolut orice floare și orice gâză. De exemplu, păianjenii din curtea noastră au nume: Gheorghiță, Paul, Vasile, etc. La fel și păsările care ne vizitează curtea. Avem o familie de mierloi care își face veacul în bradul din spatele casei și îi cheamă George și Georgette, o familie de ciocănitori care ne viziteză copacii mai ales primăvara … Atunci când iubești, protejezi, pentru că îți pasă.
Trei lucruri simple pe care le-ar putea face cititoarele UNICA pentru protejarea mediului? Nu lăsați încărcătoarele de laptop, tabletă sau telefon în priză după ce le folosiți. Faceți mai mult dușuri decât băi. Folosiți transportul în comun sau măcar automobile mici.
Ce înseamnă pentru tine să „ai umor”? Pe o scară de la 1 la 10, tu cât umor ai?
Cred că românul este genetic structurat să apeleze oricând la resortul numit umor. Cine sunt eu să mă îndoiesc de genetică? Probabil că dacă n-am fi fost atât de amuza(n)ți, am fi avut o altă clasă politică.
Ce ai vrea să îți aducă Moș Crăciun?
Aș vrea o vacanță!
Foto PR
Citește interviul integral în ediția de decembrie a revistei UNICA, la standurile de presă din 24 noiembrie!
Ultima modificare noiembrie 24, 2016 11:06 am