Sensy a ales numele copilului și vrea să nască natural: „Mă uimește că medicii vor cezariană, este mai simplu” / Exclusiv

.

Sensy va aduce pe lume, peste doar două luni, primul ei copil. Influencerița își dorește să nască natural și speră că totul va decurge conform planului.

După nașterea fiului lor, Sensy și soțul ei vor să își mai îndeplinească un vis, să își achiziționeze o casă pe pâmânt.

Sensy: „Mă uimește că medicii vor cezariană, este mai simplu pentru ei”

„Încerc să nasc natural. Dacă nu se poate, nu mi-e frică nici de operație, nici de recuperare, cum vrea Dumnezeu. Vreau să nasc natural, dar să nu vreau să îmi cauzeze o traumă, nici mie, nici copilului. Dacă văd că mă chinui și nu mă dilat, apelăm la cezariană. Mă uimește că medicii vor cezariană, este mai simplu pentru ei. Și am înțeles că e mai simplu și pentru mame”, spune Sensy pentru UNICA.RO.

„Mi s-au umflat mâinile, picioarele și am arsuri”

Vedeta estimează că s-a îngrășat până în 10 kilograme și până acum a avut o sarcină ușoară. De la o vreme,  însă, au apărut simptomele specifice acestei perioade.

„Îl plimb cu mașina, cu avionul, pe la evenimente, deși sunt în trimestrul trei, în septembrie urmează să nasc. Nu știu câte kilograme m-am îngrășat. Nu am cântar acasă, am doar la mama. M-am cântărit la cineva acasă și față de ce știam eu înainte îmi arată cu 10 kilograme în plus, dar eu nu simt că ar fi atât. În rest, mi s-au umflat mâinile, picioarele, m-am îngrășat doar la burtă, nu mă mai încap pantalonii. Grețuri nu am, doar oboseală, respiratie greoaie, insomnii și arsuri, cum nu am avut în viața mea, sunt groaznice. Nu știu cu ce să le tratez, beau apă minerală. O fi și de la mâncare”, mai spune ea.

Citeşte și: Sensy, despre sarcină: „Poftesc la alcool!”

Citeşte și: Ce au făcut copiii vedetelor la Evaluarea Națională. Ioana Ginghină își duce fiica la Paris după reușita de la examen

„În primele trei luni i-am dat doar pizza”

Și-a dorit să mănânce mai mult fructe și legume în aceste luni, dar nu a reușit, pentru că pizza a fost baza.

„Mă băteam cu mâna în piept că o să mănânc fructe, legume, de unde. În primele trei luni i-am dat doar pizza. Atâta puteam să mănânc: pizza, pâine prăjită și cremă de brânză, deși eu de obicei o evit, că am intoleranță la lctoză. Acum nu mai am nici acnee, nici intoleranță, îi place să mănânce ca tatăl lui, de toate”, precizează ea.

De ce nu mai poate pleca în vacanță

Deși și-ar dori să se mai aventureze peste mări și țări, a fost nevoită să își amâne pentru moment toate escapadele. „Am fost în vacanță, aș mai avea planuri, dar după 32 de săptămâni nu te mai lasă să mai zbori cu avionul. Și mai am puțin, că eu am 28 de săptămâni”.

Legătura dintre bunica ei și numele copilului

Sensy știe deja cum o să se numească fiul ei, dar urmează să îi dezvăluie numele, care are o semnificație specială, peste trei săptămâni, la Baby Shower.

„După ce am stabilit numele, ne-am dat seama că are o semnificație. Este numele bunicii mele de dinainte de căsătorie. Uitasem chestia asta, mi-a spus mama. Numele o să îl dezvălui la Baby Shower. Trebuie să pun la punct detaliile, dar va fi cam în două săptămâni, ca să fiu ok, să pot să stau două ore în picioare și să nu mă mișc ca un pinguin”, prezicează influencerița.

Spere deosebire de alte viitoare mămici, care obișnuiesc să își chinuiască puțin partenerul de viață cu acele pofte de la miezul nopții, influencerița nu a fost bântuită de nicio dorință. ” Nu am nicio poftă, deși toată lumea zice să profit acum. Oricum el mă răsfăța și înainte, dar nu l-am chinuit deloc. Am pofte de genți, de pantofi etc”, spune Sensy.

Renunță la dressing pentru camera copilului

Sensy nu are superstiții, dar până acum nu a amenajat dormitorul copilului, asta pentru că activitățile în care este implicată nu i-au permis. Până or să se mute într-o casă mai mare, vedeta renunță la camera în care avea dressingul pentru cel mic.

„Trebuie să fac loc ca să intre pătuțul. O să fie în camera unde am eu dressingul. Ne dorim o casă pe pământ, e visul nostru, să ieșim în curte, să avem doi căței, un loc amenajat în care să sară, o piscină, dar nu anul acesta, pentru că vrem să vedem cum ne acomodăm”, susține Sensy.

Foto: Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton