Semnificația buchetului de mireasă al lui Meghan Markle

.

Pentru ceremonia religioasă, soția prințului Harry a ales să-și orneze buchetul de nuntă cu flori care au o poveste aparte. Iată care este semnificația buchetului de mireasă al lui Meghan Markle.

Semnificația buchetului de mireasă al lui Meghan Markle este una cu totul și cu totul specială. Faptul că mireasa a ales ca la ceremonia religioasă ce s-a desfășurat la Capela St. George de la Castelul Windsor, să poarte un buchet format din flori de Nu mă uita, crenguță de mirt, astilbe, astrantia, lăcrămioare, trandafiri albi nu a fost deloc o întâmplare, informează dailymail.co.uk.

Ducele și Ducesa de Sussex

Conform Palatului Kensington, multe dintre florile din buchetul miresei au fost culese cu grijă din grădina Palatului chiar de către prințul Harry. Mirii au ales în mod special florile de Nu mă uita, preferatele Prințesei Diana, pentru a îi onora memoria.

Care este semnificația buchetului de mireasă al lui Meghan Markle

Astilbe este o floare decorativă exotică ce înseamnă „te voi aștepta”, simbolizând răbdarea și faptul că te dedici cu totul persoanei iubite.

Lăcrămioarele simbolizează dulceața și întoarcerea fericirii. Sunt, de asemenea, și florile care simbolizează nașterea în luna mai.

În buchet mai era și astrantia, o specie de flori care semnifică putere, curaj și protecție.

Mirtul este o plantă veșnic verde, folosită încă din sec. al XVII-lea ca podoabă pentru mirese, florile albe și frumos mirositoare fiind considerate un simbol al castității. Primul membru al unei familii regale care a introdus o crenguță de mirt în buchetul său de mireasă a fost Prințesa Victoria, fiica reginei Victoria. De atunci, toate miresele regale care s-au căsătorit au urmat această tradiție. Mirtul mai simbolizează și noroc în căsnicie.

Cea care a aranjat buchetul de mireasă al lui Meghan Markle a fost Philippa Craddock, „regina florarilor din Londra”, care s-a ocupat și de aranajmentele florale din interiorul capelei St. George.

Simplu, doar cu flori albe, pline se simboluri, legate cu o panglică albă de mătase naturală, buchetul lui Meghan nu a fost doar un semn al respectului față de familia regală, ci și o reflexie a personalității ei.

Alte buchete de mireasă de la nunțile regale

La nunta sa cu prințul William, din 29 aprilie 2011, Kate Middleton a optat pentru un buchet de flori cu lăcrămioare, dianthus, iederă, zambile și mirt.

Ducele și ducesa de Cambridge

La nunta ei cu Prințul Charles din 1981, Prințesa Diana a avut un buchet de mireasă lung de 107 centimentri, cu gardenii, Stephanotis, frezii, orhidee, lăcrămioare, trandafiri albi, iederă și nelipsitul mirt.

Prințul Charles și Prințesa Diana

În 20 noiembrie 1947, la nunta sa cu prințul Filip, regina Elisabeta a II-a a avut un buchet din trei tipuri de orhidee albă.

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Filip

Citește și:

Povestea din spatele tiarei purtate de Meghan Markle la nunta regală

VIDEO. Momentul în care Prințul Harry și Meghan Markle spun ”DA”

Sursă foto: hepta.ro/northfoto.com/epa.eu

Ultima modificare mai 20, 2018 10:08 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale