Revistă amendată cu 45.000 de euro după ce a publicat fotografii cu Kate Middleton topless

.

Cei doi șefi ai revistei Closer au fost amendați cu 45.000 euro fiecare după ce, în anul 2012, au publicat fotografii cu Kate Middleton topless. Miercuri, justiția franceză a confirmat în apel condamnarea celor doi.

Curtea de Apel de la Versailles a confirmat toate punctele deciziei din primă instanță, care au dus la condamnarea directoarei redacționale Laurence Pieau și a directorului de publicare Ernesto Mauri pentru complicitate și divulgarea unui document obținut printr-o atingere adusă intimității vieții private, relatează Mirror.co.uk.

De asemenea, tribunalul a confirmat și alocarea a 100.000 euro cu titlu de daune și interese pentru Kate Middleton și soțul său, Prințul William al Marii Britanii.

Citește și: Jennifer Lopez, dans provocator postat pe internet de iubitul ei

Litigiul datează din septembrie 2012, dată la care revista săptămânală cu numărul 379 a fost difuzată în chioșcurile din Franța.

În revistă au fost publicate fotografii estivale cu ducii de Cambridge, pe marginea piscinei unui domeniu din sudul Franței. În aceste fotografii, Kate Middleton apărea topless.

Publicarea fotografiilor a provocat un scandal de proporții, dar și furia familiei regale britanice.

În acel moment, serviciile prințului William au denunțat o atingere „grotească și nejustificată” a vieții private și, în regim de urgență, cuplul regal a obținut din partea justiției franceze interzicerea oricărei noi difuzări a imaginilor. Tabloidele engleze au refuzat să publice fotografiile.

Citește și: Jamie Oliver își urmărește copiii prin intermediul unei aplicații

Și fotoreporterii care au realizat acele imagini au fost amendați cu câte 10.000 euro, din care 5.000 euro cu suspendare.

Cei doi paparazzi ai agenţiei pariziene Bestimage, Cyril Moreau şi Dominique Jacovides, au negat că ar fi autorii fotografiilor.

Acestea nu sunt singurele fotografii în care un membru al familie regale apare topless. De curând, Amelia Windsor a încălcat protocolul regal și a apărut fără sutien pe plajă.

Sursă foto: Hepta

Ultima modificare septembrie 20, 2018 12:40 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale