Home > Vedete > Sebastian Dobrincu, hărțuit și înjurat pe stradă. A avut de suferit și fratele lui de 13 ani: „A ajuns să fie abuzat în drum spre școală”
Sebastian Dobrincu, hărțuit și înjurat pe stradă. A avut de suferit și fratele lui de 13 ani: „A ajuns să fie abuzat în drum spre școală”
Sebastian Dobrincu trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce un individ din Timișoara a lansat o campanie de hărțuire împotriva lui, răspândind informații false și instigând oamenii să-l atace, atât online, cât și în viața reală. Din păcate, această situație nu doar că i-a afectat viața personală, dar și fratele său de doar 13 ani a avut de suferit, fiind abuzat în drum spre școală.
Ceea ce a început ca o serie de acuzații nefondate și zvonuri pe internet s-a transformat într-un coșmar real pentru Sebastian Dobrincu. Milionarul a povestit cum, de peste 9 luni, el și familia sa sunt ținta unor atacuri constante. Individul care a inițiat această campanie de denigrare a răspândit minciuni despre succesul lui Dobrincu, insinuând că provine dintr-o familie bogată și că afacerile sale sunt false.
Mai grav, a lansat acuzații defăimătoare și asupra tatălui său, mergând până la a se filma în fața unei companii pe care Sebastian o vânduse acum trei ani, încercând să creeze impresia că aceasta nu ar fi existat niciodată.
„Aceste minciuni, pe cât de absurde, pe atât de nocive, i-au adus acestui individ popularitate și câștiguri financiare, în timp ce mie și familiei mele ne-au provocat daune majore: am ajuns să fiu înjurat pe stradă, iar fratele meu de numai 13 ani a ajuns să fie abuzat în drum spre școală – asta dincolo de toată ura și jignirile din spațiul online, la adresa mea și a familiei mele”, a mărturisit Sebastian Dobrincu pentru cancan.ro.
Încercând să oprească acest coșmar, Sebastian Dobrincu a apelat la justiție. Cu toate acestea, sistemul juridic s-a dovedit a fi nepregătit pentru astfel de situații. Tânărul antreprenor a solicitat un ordin de protecție provizoriu și o ordonanță președințială pentru a opri hărțuirea, însă ambele cereri i-au fost respinse, pe motiv că viața sa nu ar fi în pericol imediat.
„Am apelat la justiție și aștept deja de jumătate de an primul termen al procesului, dar procedurile sunt extrem de lente. În tot acest timp, hărțuirea continuă nestingherită, pentru că acest tip de comportament, din păcate, aduce bani și atenție. Avocații mei au încercat toate căile legale posibile, dar instanțele par să nu înțeleagă gravitatea situației”, a mai explicat Dobrincu pentru sursa menţionată anterior.
Mai mult, tânărul antreprenor a atras atenția asupra unui aspect periculos: justiția română nu este pregătită să gestioneze astfel de cazuri, iar hărțuirea online continuă să fie un fenomen tolerat.
„Realitatea este că legislația actuală nu ține pasul cu realitatea digitală și cu hărțuirea online, iar instanțele nu sunt obișnuite să gestioneze astfel de cazuri atipice. Trebuie să aștept să mi se dea în cap pentru ca legea să intervină?” a declarat, revoltat, Sebastian Dobrincu.
Sebastian Dobrincu a declarat ca speră ca problema prin care trece să ridice un semnal de alarmă asupra modului în care hărțuirea online este tratată în România. În timp ce agresorii profită de pe urma defăimării, victimele sunt lăsate fără apărare. Antreprenorul speră ca situația sa să devină un precedent care să determine o schimbare în legislație.
„Este periculos și profund greșit ca astfel de comportamente să fie tolerate și să devină profitabile în societate. Dacă justiția nu intervine ferm, acest fenomen se va extinde, afectând și alte persoane publice și familiile lor. Cazul meu sper să fie un semnal de alarmă pentru societatea noastră: tolerarea hărțuirii și a defăimării online creează un precedent periculos care poate afecta pe oricine. Este momentul să înțelegem că libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a distruge viețile altora.
Îmi doresc doar ca eu și familia mea să fim lăsați în pace. Vreau să trăiesc într-o societate în care creezi valoare pentru a fi apreciat, nu una în care este profitabil să distrugi reputația altora prin minciuni și atacuri personale”, a mai spus acesta.