Sean ”Diddy” Combs, dat în judecată pentru agresiune sexuală de un model. Femeia ar fi încercat să se sinucidă

.

Sean „Diddy” Combs se confruntă cu noi acuzații. Un model l-a dat în judecată pe celebrul artist pentru agresiune sexuală. Tânăra susține că avea doar 22 de ani când acesta a drogat-o și mai apoi a agresat-o sexual.

Sean „Diddy” Combs, dat în judecată pentru agresiune sexuală

Crystal McKinney susține că în anul 2003 i-a fost prezentată lui Sean „Diddy” Combs, acum în vârstă de 54 de ani, de către un designer, în timp ce lucra ca model.

Femeia spune că a fost instruită să stea „direct vis-a-vis de Combs” la un eveniment organizat la un restaurant celebru din New York, iar artistul „a făcut o afișare publică de a veni (la ea) într-o manieră sugestivă din punct de vedere sexual, care a continuat pe tot parcursul cinei”, notează People.

McKinney a precizat că mogulul i-a complimentat în continuu frumusețea și că i-a spus că „o să devină mare într-o zi” ca model.

Mai mult, femeia a declarat că bărbatul i-a spus că avea „putere în industrie” și o va „ajuta să avanseze în carieră” ănainte de a face schimb de numere de telefon.

Totodată, ea a preecizat că Seam Combs a flirtat tot timpul și i-a oferit alccol pe tot parcursul cinei, umplându-i în mod repetat paharul cu vin.

Mai târziu în acea noapte, la studioul lui Combs, modelul spune că i s-au oferit droguri și susține că „mai târziu a înțeles că Sean Combs a combinat iarba cu un narcotic sau altă substanță îmbătătoare”, potrivit documentelor depuse la tribunal.

Ea susține că a refuzat să fumeze sau să bea după ce s-a simțit ca și cum „plutește”, dar Combs a numit-o „încordată” și a continuat să o preseze să facă acest lucru.

Citește și: Sean ”Diddy” Combs, dat în judecată pentru agresiune sexuală. I se cer daune de 30 milioane dolari

Citește și: Prințul Harry, târât într-un proces de 30 milioane dolari intentat lui Sean „Diddy” Combs. Imagini cu cei doi la o petrecere

Apoi, Combs ar fi condus-o pe Crystal McKinney la o baie unde a început să o sărute fără consimțământul ei, după care a agresat-o sexual.

Femeia a spus că odată ce actul s-a încheiat, bărbatul s-a întors în studio, iar ea a început să se simtă „rău din punct de vedere fizic” și „și-a pierdut cunoștința”.

Modelul spune că Sean „Diddy” Combs i-a blocat cariera, iar în anul 2004 a fost spitalizată pentru o tentativă de sinucidere după ce „a început să se învinuiască pentru atac și pentru sabotarea propriei cariere”.

„Din cauza evenimentelor traumatizante care au avut loc mai târziu, reclamanta (McKinney) a salvat hainele nespălate din acea noapte în dulapul ei, unde rămân într-o folie de plastic”, se spune în proces.

Noile acuzații aduse împotriva lui Sean Combs vin la câteva zile după ce au apărut în spațiul public imagini cu artistul în timp ce își lovea fosta iubită.

Artistul și-a cerut scuze pentru că și-a agresat fosta iubită

Cassandra Ventura, l-a dat în judecată pe Sean „Diddy” Comb, în noiembrie 2023, sub acuzaţiile că a fost abuzată sexual, fizic şi emoţional de artist, ani de zile. Vedeta de la Hollywood a negat acuzaţiile din procesele intentate, însă după apariţia imaginilor şocante, Diddy şi-a schimbat total poziţia.

Pe pagina sa de instagram, Sean „Diddy” Combs a recunoscut că a bătut-o pe fosta sa iubită, Cassie Ventura, în hotel, în 2016 şi le-a mărturisit urmăritorilor lui că este dezgustat de comportamentul pe care l-a avut în trecut.

„Comportamentul meu din acel videoclip este de neiertat. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru acțiunile mele din acel videoclip. Eram dezgustat atunci când am făcut asta. Sunt dezgustat acum. Am mers și am căutat ajutor profesional. Am început să merg la terapie, la reabilitare. A trebuit să-i cer lui Dumnezeu mila și harul său. Îmi pare foarte rău. Dar sunt dedicat să fiu un om mai bun în fiecare zi. Nu cer iertare. Îmi pare cu adevărat rău”, a spus artistul pe Instagram.

Citește și: Monica Anghel a devenit instructor de fitness, după ce a slăbit 40 de kilograme. Cine este bărbatul care a susţinut-o în decizie

Citește și: Andreea Bălan, despre despărțirea trupei Andre. Ce s-a întâmplat între artistă și Andreea Antonescu în America Express: „Acolo s-a închis capitolul”

Imaginile de supraveghere de pe data de 5 martie 2016, montate din mai multe unghiuri de filmare, l-au arătat pe celebrul rapper, producător şi afacerist, în timpul unui incident care, conform plângerii fostei partenere, Cassie Ventura, a avut loc la fostul hotel InterContinental din Century City, Los Angeles.

Începând din noiembrie, Combs s-a confruntat cu alte cinci procese civile în care este acuzat de o serie de comportamente sexuale inadecvate și alte activități ilegale. Chiar dacă a negat acuzaţiile, cazurile rămân active.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Sean „Diddy” Combs

Sursă foto: Profimedia, Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton