Regulile la Survivor România 2023 se schimbă începând de săptămâna viitoare. Daniel Pavel le-a dat vestea concurenților, care au fost surprinși să afle ce urmează să li se întâmple.
Lupta pentru marele premiu de la Survivor România devine și mai aprigă. Cele două triburi vor fi nevoite să dea mai mult de 100% pe traseu pentru că regulile competiției se schimbă drastic.
Se schimbă regulile la Survivor România 2023
Când credeau că tensiunea și stresul nu pot atinge cote mai înalte în jungla din Republica Domincană, concurenții au fost anunțați că urmează să se schimbe regulile jocului.
În momentul în care prezentatorul Survivor România, Daniel Pavel, le-a dat vestea cea mare, concurenții au așteptat cu sufletul la gură să afle care sunt marile schimbări.
„Tensiunea e mai mare ca niciodată, iar jocul trece la următorul nivel. Când cel mai tare reality show primește și mai multă adrenalină. Iar de acum, ai și mai mult spectacol”, a spus Pavel la finalul ultimului Consiliu.
„De săptămâna viitoare, trebuie să arătați zi de zi că aveți ce trebuie ca să rămâneți în concurs, să vă adaptați imprevizibilului la fiecare pas. Și să luptați de două ori pentru imunitate”, a precizat acesta.
Anunț surprinzător făcut de Daniel Pavel la Pro TV
„Astfel, luni avem un joc de imunitate și un consiliu. Marți din nou jocul de imunitate, urmat de un al doilea consiliu de nominalizare. Iar miercuri vedem cine rămâne pe insulă și cine pleacă acasă”, a anunțat Daniel Pavel.
Concurenților aflați în Republica Dominicană nu le-a venit să creadă că de acum vor fi nevoiți să lupte de două ori mai mult pentru a putea rămâne în competiție.
„Iisus Hristoase”, „E bombă”, ”Mamă!”, au exclamat concurenții când au auzit anunțul lui Daniel Pavel.
În momentul în care artistul a intrat în cârje în platou, colegii lui și-au dat imediat seama că acesta nu mai poate continua concursul.
„Avem rezultatele analizelor. Pe considerente medicale, pentru a te putea recupera în condiții normale de sănătate și nu în acestea de Survivor, pe care le cunoaștem foarte bine, Jorge, părăsești competiția Survivor România, în această seară, în acest consiliu”, a anunțat Daniel Pavel.
Vizibil afectat de cele întâmplate, Jorge a declarat că îi pare rău că este nevoit să părăsească în acest punct competiția.
„În momentul ăsta, domnul Dan, nu știu dacă să râd sau să plâng, sunt foarte frustrat. Eu chiar mi-am dorit să fiu la Survivor, chiar mi-am dorit să fiu aici. Frustrarea cea mai mare este că m-am accidentat într-un moment în care Universul mi-a transmis că nu o să mă bată, dar o să-mi rup un deget. Bine că a zis un deget, că nu a zis gâtul sau ceva. Dar sunt fericit. Îmi bate inima ca la un maraton. În același timp vreau să vă spun că am învățat enorm de multe la Survivor. Aș vrea să las la o parte frustrarea și să spun cu inima deschisă că mă simt un om mult mai bogat, mă simt mai puternic acum. Am învățat de la oamenii ăștia foarte multe”, a declarat Jorge înainte de a pleca.
Pe de altă parte, Vica Blochina s-a bucurat că se poate întoarce acasă.