Gala premiilor Oscar va suferi, de anul acesta o serie de schimbări, a anunțat Academia de arte și științe ale cinematografiei de la Hollywood. Printre acestea se numără introducerea unei categorii dedicată celor mai populare filme și anunțarea câștigătorilor anumitor categorii în pauzele publicitare.
Marți seară, consiliul guvernatorilor al Academiei de la Hollywood s-a reunit și l-a reales pe președintele John Bailey pentru un nou mandat în fruntea acestei instituții. De asemenea a aprobat o serie de schimbări în anunțarea premiilor care, în ultimii ani, au pierdut din audiență.
Astfel, s-a decis ca gala să nu depășească durata de trei ore, potrivit Forbes.
Citește și: Obsesiile culinare ale vedetelor de peste Ocean
„Să ne angajăm să producem un show antrenant de trei ore și să oferim o gală a Oscarurilor mai accesibilă pentru telespectatorii noștri din întreaga lume”, se arată într-un mesaj al Academiei, adresat membrilor săi.
Pentru a nu depăși durata de trei ore, laureații anumitor categorii vor fi anunțați în pauzele publicitare, iar cele mai bune momente ale discursurilor lor vor fi difuzate într-o retransmisie.
Ceremonia Oscarurilor din anul 2020 nu va mai avea loc pe 23 februarie, ci pe 9 februarie.
De asemenea, va fi introdusă o nouă categorie ce va premia filmul cu cel mai mare succes la public.
Citește și: Richard Gere va deveni din nou tată. Actorul are 68 de ani
Numărul producțiilor care candidează la Oscarul pentru cel mai bun film (cinci în mod trafițional), la zece. Decizia a fost luată după ce Academia a fost criticată pentru neincluderea lungmetrajului „The Dark Knight”, în anul 2009.
Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt niște premii decernate anual de către Academia Americană de Film, care are sediul în Los Angeles, California. Organizația avea în anul 2002 peste 6.000 de membri, toți profesioniști în diverse specialități ale cinematografiei, și anume producători, regizori, actori, directori de imagine și mulți alții.
Prima ceremonie televizată a fost cea din 1953, iar în prezent este difuzată în mai mult de 200 de țări. Premiul Oscar este cea mai veche ceremonie de premii, cu echivalentele său, Emmy în televiziune, Tony în teatru și Grammy în muzică fiind modelate după acesta. Este considerat a fi cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.
Sursă foto: Northfoto
Ultima modificare august 9, 2018 11:52 am