„În viață reușesc cei mai puternici”. Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, vorbește despre sacrificii și greutatea numelui pe care îl poartă / Exclusiv

.

Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan, recunoaște că numele de familie al mamei a cântărit greu în evoluția ei și dezvăluie sacrificiile pe care le-a făcut pentru a atinge performanța în sport.

Într-un interviu exclusiv pentru UNICA.ro, Sarah Dumitrescu ne spune cât de diferită este viața în America și recunoaște că, uneori, nu a fost de acord cu deciziile pe care le-au luat părinții pentru ea.

Sarah Dumitrescu, fiica Anamariei Prodan: „Eu nu am avut copilărie”

În vârstă de 24 de ani, fata cunoscutului baschetbalist Tiberiu Dumitrescu și a celebrei Anamaria Prodan este din 2023 componenta echipei de baschet Sepsi-SIC. Sarah a făcut sport de mică și a avut ocazia să-și șlefuiască talentul peste hotare. Ce spune despre diferențele de mentalitate existente în sportul din România și cel din SUA, cum s-a pregătit pentru performanță, care sunt cele mai mari calități pe care le-a moștenit de la mama ei și de ce nu are iubit aflăm din interviul oferit pentru Unica.ro.

Tatăl tău, marele baschetbalist Tiberiu Dumitrescu, ți-a insuflat iubirea pentru acest sport?

Da, tatăl meu mi-a insuflat dragostea pentru baschet. A muncit alături de mine enorm ca să ajung în vârf. Mama la fel, m-a susținut enorm. Am noroc de niște părinți extraordinari, minunați, pe care îi iubesc fără limită.

Ai 24 de ani și ești o jucătoare profesionistă. Ți-a afectat munca timpul de joacă în copilărie sau procuparile adolescentine?

Eu nu am avut copilărie. Nu am știut ce sunt vacanțele, ieșirile cu prietenii sau distracțiile. Când eram în timpul campionatului când la echipa națională. Nu știu cum este să te distrezi fără limite, ca un copil. Dar fără muncă și sacrificii nu ai cum să faci performanță.

Cirește și: Anamaria Prodan a dus-o pe Sarah la medicul estetician pentru o intervenție estetică. „Poate să mă judece oricine! Să vadă toată România!”

Citește și:  Anamaria Prodan, pregătită să poarte din nou rochia de mireasă: „În curând”. Ce spune Ronald Gavril despre relația cu impresara

„Am avut momente când i-am vorbit în gând de ‘rău’ pe părinții mei”

Pe scurt, a existat un preț al succesului pe care ai fost nevoită să-l plătești?

Da. L-am plătit. Am renunțat la copilărie și distracție, nu puteam altfel. Am realizat asta foarte repede chiar dacă am avut momente când i-am vorbit în gând de ‘rău’ pe părinții mei, referitor la deciziile lor despre viața mea. Azi le mulțumesc pentru că au avut mână de fier când a venit vorba despre cariera și viața mea.

„Am avut parte de accidentări foarte grave, nimeni nu mi-a dat vreo șansă să revin”

De trei ori ai fost operată la genunchi. Cât de periculos este sportul, în general, accidentările care au loc, fie că vrei să nu?

În sport nu ai certitudinea că nu te vei accidenta. Sau că poți juca 20, 30 de ani. Accidentările se produc într-o fracțiune de secundă, asta e viața sportivilor. Suferim, ne recuperăm și mergem doar înainte. Eu am avut parte de accidentări foarte grave și nimeni nu mi-a dat vreo șansă să revin. Am strâns din dinți și am revenit de fiecare dată.

Sarah Dumitrescu vorbește despre accidentările avute. Sursă foto: Arhivă personală
Sarah Dumitrescu vorbește despre accidentările avute. Sursă foto: Arhivă personală

Care sunt diferențele dintre baschetul american și cel din România?

Diferențele sunt enorme. De mentalitate în primul rând, de forță, de multe. Eu am avut noroc să joc astăzi la Sepsi, o echipă condusă cu un management occidental și de un antrenor fabulous. Exact ca în America este totul aici. 

Sarah Dumitrescu: „În America nimeni nu se uită în curtea vecinului”

Cât de greu a fost să revii, după aproape toată viață petrecută în America, înapoi în România?

Încă îmi este greu  pentru că în America lumea este altfel. Nu se uită în curtea vecinului. Nu sunt interesați de ce haine porți sau de ce mașină conduci, sa nu mai spun cu cine iei masa. Acolo se pune preț pe performanță și pe randament.

Cât de greu este să fii copilul Anamariei Prodan? Mama ta este o adevărată forță.

Numele mamei mele atârnă foarte greu, este adevărat. Am cea mai puternică mamă și femeie lângă mine, o legendă. O femeie care a reușit și reușește în tot ce își propune să facă. Am luat de la ea aproape totul. Am să o fac cea mai mândră mamă de pe pământ. De asemenea, mă bucur că am reușit, ca și ea, să am numele meu, Sarah Dumitrescu. Nu sunt Sarah fata Anamariei Prodan. Asta mă face să cred că am reușit să duc numele ei și numele familiei mele mai departe.

Care sunt principalele calități pe care le-ai moștenit de la ea?

Am luat de la mama forța de a merge numai înainte, mândria, demnitatea, loialitatea, multe. Foarte multe.

Sarah Dumitrescu a moștenit toate calitățile mamei sale. Sursă foto: Arhivă personală
Sarah Dumitrescu spune că a moștenit toate calitățile mamei sale. Sursă foto: Arhivă personală

„În viață reușesc cei mai puternici”

Ai simțit vreodată presiunea unui nume celebru de familie? A trebuit să muncești mai mult, să dovedești mai mult?

Dacă te naști într-o familie cu așa nume clar muncești de 10 ori mai mult să reușești. Lumea are pretenții mai mari de la cei născuți în familii mari, este firesc. Se presupune că ei au bani și le e ușor ajungă în top. De ajuns este ușor, de rămas acolo este greu pentru că trebuie să muncești enorm. În familia mea ați văzut, avem exemple de cei ce au ajuns în top și nu au reușit să se mențină. S-au eliminat singuri și am rămas noi, cei mai puternici. Sita cerne. În viață reușesc cei mai puternici.

Sarah Dumitrescu vorbește despre relația cu Rebeca si Bebeto

E grea „meseria” de soră mai mare?

Relațiile mele cu frații sunt sfinte, pentru mine familia este sfântă. Cu Bebeto petrec mai mult, căci noi suntem în România. Rebecca este în America. Suntem uniți, fericiți, ne ajutăm, ne ridicăm unul pe altul. Ne iubim la infinit.

Sarah Dumitrescu: „În viața mea nu este nici un bărbat. Am învățat de la mama să nu am așteptări de la nimeni”

Cu dragostea cum stai? Există cineva în viața ta care să merite să-i acorzi timpul tău?

În viața mea nu este nici un bărbat. Acum nu am timp și nu simt acest lucru. Muncesc să revin pe parchet. Am învățat de la mama să nu am așteptări de la nimeni. Dacă apare ceva în viața mea iau așa cum apare. Trec mereu prin filtrul numit creier. Nu mă arunc așa în larg, viața mea este baschetul și performanța. Vedem ce o să vină.

Sarah Dumitrescu este, momentan, singură. Sursă foto: Arhivă personală
Sarah Dumitrescu este, momentan, singură. Sursă foto: Arhivă personală

Fiica Anamariei Prodan, despre cele mai importante calități ale unui bărbat

Care sunt cele mai importante calități pe care ar trebui să le aibă un bărbat?

Un bărbat trebuie să fie bărbat cu B mare. Să te protejeze, să te susțină. Să fie la bine și la greu alături de tine și mândru de tine. Să nu-l arate nimeni cu degetul sau să radă de el. Mândria și demnitatea la un bărbat sunt calități primordiale. Educația, umorul, sunt multe. E foarte greu azi să găsești un bărbat adevărat.

Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

De mică eram sportivă,  alergam și eram foarte curioasă. Eram ca argintul viu. Mereu am fost activă.

„Nu există să greșim în fața mamei”

Cine era mai exigent când erai mică, mama sau tata?

Mama este foarte exigentă, foarte! Nu există să greșim în fața mamei. O fire dură și cu ea nu numai cu noi, o mamă care a știut mereu să ne împingă spre perfecțiune. Sub duritatea ei se ascunde o ființă foarte sensibilă care ne iubește fără limită și pentru care familia este viața.

De curând ți-ai schimbat culoarea părului. Nu a fost greu să treci de la blondul care te-a consacrat la șaten?

Îmi plac schimbările. Am curaj să le fac. Știu să-mi port părul și culoarea oricând și oricum.

Foto: Sarah Dumitrescu

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton