Sandra Izbașa a trăit multe emoții atunci când era o gimnastă de podium, dar a simțit parfumul fericirii abia când l-a cunoscut pe Răzvan Bănică. La doi ani de la cununia civilă, cei doi se îndreaptă în această vară și către altar.
Mai îndrăgostiți ca niciodată, ca și cum povestea lor ar fi abia acum la început, Sandra și Răzvan pun la punct ultimele detalii pentru nunta mult visată.
Sandra Izbașa și-a ales rochia de mireasă
„Vara aceasta voi îmbrăca rochia de mireasă! Este un moment pe care îl aștept cu sufletul plin de emoție. Ultimele mele vizite la Pronovias s-au încheiat cu alegerea celei mai frumoase rochii pe care mi-o puteam imagina și dori. Abia aștept să o vedeți și voi!”, a scris fosta gimnastă pe o rețea de socializare.
Citeşte și: Sandra Izbașa, dezvăluiri emoționante din cariera ei: „A fost cumpăna vieții mele”
Sandra și Răzvan aveau un an de relație când au ajuns în fața ofițerului stării civile. Au ajuns să formeze un cuplu după ce Ana Baniciu le-a făcut cunoștință.
„Acum fix un an le făceam cunoştinţă lui Bănică şi Sandrei Izbaşa, doi prieteni foarte buni de-ai mei, care s-au plăcut de câteva ori când s-au văzut şi am făcut o combinaţie pe viaţă, se pare, de data asta. Astăzi se căsătoresc şi eu sunt extrem de mândră şi emoţionată, îmi tremură mâinile. E o zi frumoasă de sărbătoare, îi iubesc pe amândoi şi mă bucur extrem, extrem de mult că şi-au unit destinele şi că ei de azi sunt o familie”, spunea Ana Baniciu, pe contul său de Instagram, în ziua marelui eveniment din urmă cu doi ani.
Citeşte și: S-au lăsat duși de val! Bebe Cotmanis și-a dus iubita în Grecia
Citeşte și: Ce părere are Thalia despre Nadia Comăneci. Mesajul surprinzător al artistei latino pentru marea gimnastă
Cum a fost fosta gimnastă cerută în căsătorie
Sandra Izbașa a recunoscut că a visat toată viața la momentul în care avea să își întâlnească „Prințul”, iar cererea lui în căsătorie a venit chiar de Crăciun. În trecut vedeta a mai avut relații cu Petrișor Ruge și cu fiul Marianei Bitang.
„DA, cel mai special Crăciun. Am primit cel mai minunat cadou pe care și-l poate dori o femeie vreodată. Încă de mici, cu toate visăm și ne proiectăm momentul în care prințul descalecă de pe calul său alb și ne mărturisește iubire veșnică. Prințul meu a făcut-o în dimineața de Crăciun, cu multă emoție, candoare, curaj și umor, într-un moment în care îmi doream enorm, însă nu îndrăzneam să îmi imaginez că ar putea fi posibil! Îți mulțumesc pentru că exiști, dar mai ales pentru că de acum vom exista împreună pentru totdeauna! Te ador infinit, Răzvan Bănică”, scria vedeta pe o rețea de socializare.
Foto: Facebook
Ultima modificare iulie 4, 2023 7:38 am