Salma Hayek a dezvăluit rețeta supei speciale cu efect anti-îmbătrânire. „Asta e cheia!”

.

Starurile de la Hollywood apelează la fel de fel de trucuri pentru a se menține în cea mai bună formă fizică și pentru a “masca” trecerea anilor. Iar Salma Hayek se numără printre celebritățile care nu își arată vârsta.

Celebra actriță și-a uimit fanii pe rețelele de socializare cu cele mai recente fotografii, în care își etalează trupul de zeiță și chipul luminos.

„Este cam dezgustător…”

Într-una dintre postările sale, Salma apare într-un costum de baie minuscul, întinsă pe marginea unui yacht, arătându-le tuturor silueta impecabilă. Salma Hayek are 56 de ani, dar doar în buletin și este mama unei fete, Valentina Paloma (14 ani). Fanii au fost încântați peste măsură de postarea superstarului și cu complimentat-o pentru felul în care arată.

Salma Hayek nu arată bine doar la corp, dar și tenul ei este fără cusur, lipsit de riduri și radiant. Oare care să fie secretul ei?

„Fac ceva ce-mi place la nebunie!”

Lăsând la o parte moștenirea genetică, Salama a dezvăluit pentru publicația People că are un truc care a ajutat-o să nu fie nevoită să apeleze la botox și să evite apariția ridurilor. Este vorba despre un preparat foarte bogat în colagen, din oase de vită, pe care îl consumă frecvent.

“În acest moment, fac ceva ce-mi place la nebunie. Se numește supă de oase. Este cam dezgustător… Iei multe oase de vită și le fierbi timp îndelungat, multe ore” – a explicat actrița, pentru presa străină, adăugând că bea zilnic acest lichid cu o linguriță de cidru, pentru a-i schimba gustul greoi.

Citeşte şi: Remediul natural folosit de Salma Hayek împotriva vergeturilor

Citeşte şi: Şocant: Ca să slăbească, Salma Hayek îşi îngheaţă ţesutul adipos!

Citeşte şi: Salma Hayek, fotografiată la plimbare în Londra. Cum arată actrița nemachiată

Citeşte şi: Salma Hayek, apariție rară alături de unica ei fiică, Valentina, la premiera filmului „Eternals”

Salma spune că acest elixir anti-îmbătrânire conține foarte mult colagen, o proteină structurală esențială în organism. Colagenul are rol în regenerarea celulară și a țesuturilor conjunctive și este necesară pentru menținerea sănătății pielii, părului și unghiilor.

„Lichidul este plin de gelatină, de grăsime și are măduvă osoasă. Cred că ajută să te menții tânăr. Dacă folosești grăsimea corectă, cred că asta este cheia. Ajută la restructurarea țesuturilor pielii, părului și unghiilor. Este plin de colagen.” – a explicat vedeta.

„Bunica mea m-a învățat!”

Un alt truc surprinzător prin care Salma Hayek își menține tinerețea pielii și frumusețea este că nu se spală pe față la trezire, dimineața. Da, ați citit bine! Salma susține că pentru o piele frumoasă nu trebuie să te speli pe față când te trezești.

„Bunica mea m-a învățat să nu mă spăl niciodată pe față dimineața. Nu sunt dezgustătoare… ”, a spus ea într-un interviu mai vechi.

În ciuda faptului că are acces la cei mai buni dermatologi și la cele mai eficiente tratamente cosmetice din lume, Hayek insistă că aceasta este secretul pielii ei tinere.

 „Ce se întâmplă… pielea ta produce noaptea toate uleiurile de care are nevoie pentru a arăta tânără. Se regenerează. Așadar, spălați-vă pielea foarte bine seara, înainte de culcare, dar nu înlăturați dimineața toată ‘munca grea’ care a fost depusă de piele noaptea.”

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton