Primul pas spre logodnă? Prinţul Harry şi Meghan au luat ceaiul în compania Reginei

.
Prinţul Harry şi iubita sa, actriţa Meghan, se pare că ar fi fost invitaţi la Palatul Buckingham, unde, timp de o oră, ar fi luat ceaiul în companiei Reginei. Importantul eveniment ar fi avut loc joia trecută, la două zile distanţă după ce Regina s-a întors din vacanţa petrecută la Castelul Balmoral, conform spuselor unui apropiat al cuplului, relatează cotidianul Daily Mail.

Cuplul de îndrăgostiţi a sosit discret, într-o maşină neagră, în jurul orei 17:00, iar întâlnirea se pare că ar fi o repercusiune a faptului că Meghan doreşte să renunţe la rolul său din serialul „Suits” şi, implicit, la cariera sa actoricească, pentru a fi pe placul Casei Regale.

Să fie vorba despre logodnă?

Prinţul Harry şi-a dorit cu disperare ca bunica sa să o cunoască pe Meghan şi se pare că a făcut presiuni constante în timpul în care Regina s-a aflat în vacanţă pentru a obţine această aprobare. Cuplul a intrat prin zona privată a palatului şi a fost invitat în camera de zi a Reginei, la primul etaj, de unde au admirat grădinile şi au servit ceaiul. Acest moment este preferatul Reginei, cu atât mai mult cu cât are alături membri ai familiei. Apropiaţii cuplului susţin că nu s-ar fi discutat dacă Regina o acceptă pe Meghan, ci, din contră, când va fi anunţată logodnă.

Printul Harry si Meghan Markle

Credinţele sunt întărite şi ca urmare a sărutului în public al celor doi, în timpul Jocurilor Invictus de la începutul lunii, dar şi a declaraţiei publice pe care actriţa a făcut-o revistei Vanity Fair: “Suntem un cuplu, suntem îndrăgostiţi”, situaţie care nu a fost observată în relaţia dintre Kate şi William, aceştia făcând primele declaraţii oficiale după 8 ani când formau un cuplu, abia atunci când s-au logodit oficial. În plus, Kate a vorbit public despre relaţia cu Prinţul Angliei într-un singur interviu televizat.

Speculaţiile conform cărora Meghan Markle ar fi întâlnit-o pe Regină nu contenesc, însă Casa Regală nu a confirmat nimic până în acest moment: “Ne-am abţinut să comentăm toate poveştile anterioare despre faptul că Prinţul Harry a introdus-o pe Meghan Markle membrilor Familiei Regale şi, prin urmare, nici de această dată nu avem niciun comentariu de făcut.”

Citeşte şi – Cum a reacționat Prințul William când a fost întrebat dacă fratele său se va logodi cu Meghan Markle

Citeşte şi – Prințul Harry își va anunța logodna cu Meghan Markle în luna decembrie?

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton