A fost mare sărbătoare în familia Monicăi Bîrlădeanu. Fratele actriței, Petru, s-a căsătorit, în weekend, cu alesa lui. Vedeta a trăit acest eveniment la cote maxime. S-a lăsat cu lacrimi și cu multe momente emoționante.
Petru și Cristina au făcut cununia civilă vineri, iar duminică a avut loc cea religioasă. Pe lângă proaspeții însurăței, Monica Bîrlădeanu și mama sa au atras toate privirile. Toată lumea a observat asemănarea izbitoare dintre cele două.
Monica Bîrlădeanu, emoții mari pentru Petru, fratele ei
A lăcrimat și a fost cu tot sufletul alături de fratele ei, în cea mai importantă zi din viața lui. Monica Bîrlădeanu s-a declarat încântată de alegerea lui Petru, semn că frumoasa Cristina, o brunetă cu ochii verzi, i-a câștigat aprecierea. Actrița a avut și un mesaj de suflet pentru tinerii căsătoriți.
”N-are cum să nu fie sărbătoare, azi, în sufletul meu, cel mai mișto frate a adus în familia noastră cea mai faină fată! Vă iubesc tare mult, dragilor, și vă doresc doar să tratați relația dintre voi ca pe cel mai important lucru pe care îl aveți pe lumea asta”, a scris Monica Bîrlădeanu, pe o rețea de socializare.
Nunta a adunat pe ringul de dans toată familia. Vedeta a recunoscut că s-a pregătit temeinic pentru această seară de poveste. ”E wedding weekend în familia Bîrlădeanu, așa că va spamez cu poze de la nuntă.
Sunt în drum spre petrecere acum, însă las aici câteva imagini de mai devreme, de la slujba religioasă. Mi-am văzut frățiorul super emoționat, încercând să trăiască și lăuntric, în sufletul lui, fiecare clipă. Cristina, superbă, strălucind de bucurie.
Deocamdată bag un pic de stretching, că am de gând să rup podelele, moldavian style”, a mai spus Monica Bîrlădeanu, care s-a mândrit întotdeauna cu frații ei.
Monica Bîrlădeanu, despre tragedia care a marcat-o
Monica Bîrlădeanu lasă în urmă o poveste grea de viață. Vedeta și-a expus trăirile, cu câțiva ani în urmă, în cadrul campaniei ”Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului”, inițiată de Știrile Pro TV.
Vedeta a trăit, în copilărie, într-un apartament cu două camere din cel mai sărăcăcios cartier din Iași. Tatăl său era de profesie inginer chimist, iar mama sa educatoare. „Gândeşte-te că cea mai mare achiziţie pe care familia mea a făcut-o a fost un covor persan. În cartier la mine era un semn de prestigiu, de statut social. Dacă erai familie cu covor persan insemnai ceva, erai pe hartă”, povestea Monica Bîrlădeanu.
Nu erau bogați, dar se aveau unii pe ceilalți, iar asta era de ajuns. Totul s-a schimbat când a venit pe lume fratele mai mic al Monicăi. Petru întâmpina ceva probleme de sănătate, așa că mama sa a trebuit să stea mai mult prin spitale cu el.
Citeşte și: Deea Maxer își sărbătorește iubitul în Dubai. Imagini inedite cu cei doi în vacanță
Monica Bîrlădeanu: „Simțeam teroare”
Tatăl său a pierdut bătălia cu alcoolul și a devenit treptat tot mai violent cu familia. Actrița ajunsese să trăiască un coșmar. ”Zgomotele înfundate, ştii cum e când loveşti un corp şi corpul ăla se loveşte de altceva, dar e un perete şi e o bufnitură. Loviturile în corp sună într-un anume fel. Simțeam teroare. Mai mare teroare era când după un episod din asta nu mai zicea niciunul nimic şi atunci îmi era frică să deschid uşa”, și-a amintit ea.
Cum și-a pierdut Monica Bîrlădeanu tatăl
Părinții au divorțat, iar tatăl său s-a mutat la aproximativ 40 de kilometri depărtare. În repetate rânduri acesta a fost internat la dezalcoolizare şi a fost diagnosticat cu sindrom maniaco-depresiv. Copiii și-au vizitat părintele, dar, la un moment dat, aveau mai mult de studiat, așa că întâlnirile s-au rărit. Atunci, tatăl și-a pus capăt zilelor.
Foto: Facebook
Ultima modificare august 29, 2023 2:06 am