Pe vremuri, gimnasta Nadia Comăneci și regretatul cântăreț Ion Dolănescu au format o pereche de vis, iar acum s-au aflat mai multe despre unde mergeau când voiau să fie singuri.
Gimnasta și interpretul de muzică populară au început o relație pe vremea când ea avea 25 de ani, iar el 42 de ani. Au fost împreună vreme de patru ani și ar fi fost chiar la un pas de căsătorie.
S-ar părea că cei doi evadau adeseori pe litoral sau la un fin al artistului, căruia i se spunea și „finul de la Garoafa”, care locuia în localitatea Garoafa, lângă Focșani. Apropiații cuplului știau că acolo ar fi fost cuibușorul lor de nebunii.
Un apropiat al cuplului a povestit pentru Click mai multe: „S-au iubit enorm, în ciuda diferenței de vârstă. Nadia era nelipsită de la petrecerile lui. Când voiau să fie doar ei doi, plecau la Garoafa”.
Relația lor s-ar fi terminat odată cu plecarea Nadiei în America. Chiar și așa, ei au păstrat o relație de prietenie și s-au revăzut după mulți ani la revenirea gimnastei în țară.
În anul 2009, Ion Dolănescu a încetat din viață. Avea 65 de ani și a intrat în stop cardiac la el acasă. Echipajul SMURD care a sosit a încercat să îl resusciteze o oră pe artist, dar nu s-a mai putut face nimic.
Foto – Hepta
Ultima modificare iulie 29, 2020 5:22 pm