Ioana Ginghină a reușit să treacă cu bine peste divorț cultivând o atitudine pozitivă și optimistă. Actrița și-a revenit, a luat viața de la capăt și iubește din nou.
Ioana Ginghină, în vârstă de 42 de ani, a declarat în urmă cu câteva săptămâni că este îndrăgostită, însă nu a dorit să dea mai multe detalii despre cel care i-a furat (și vindecat) inima: „Sunt fericită, sunt îndrăgostită. Nu vreau să dau mai multe detalii, că e vorba de Ruxy, vreau să o menajez de toate aceste informații. Experiența prin care am trecut mă face să știu clar că mai rău de atât nu se poate. Am trecut printr-o chestie, e ok, ne despărțim. Ce poate să se mai întâmple?” – declara Ioana Ginghină recent într-o emisiune de televiziune.
Ioana Ginghină iubește din nou la jumătate de an de la divorțul de Alexandru Papadopol. Cu toate că actrița nu mai dorește să îmbrace rochia de mireasă, înțelegând după două mariaje eșuate că nu actele țin împreună doi oameni, aceasta își dorește să trăiască clipa, să iubească și să fie iubită, dar mai ales apreciată. Cel alături de care și-a dat o nouă șansă la fericire este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri în turism, relatează Libertatea.ro.
Citește și – Ce i-a răspuns Ioana Ginghină fiicei sale când a întrebat-o de ce a pozat nud
Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au divorțat în vara anului trecut, după 12 ani de căsnicie. Cei doi actori au împreună o fetiță, pe nume Ruxandra, în vârstă de 12 ani, care a rămas în grija mamei. După divorț, Ioana Ginghină și-a schimbat complet stilul de viață, dar și aspectul fizic, actrița punând mult mai mult accent pe felul în care arată.
Citește și – Ioana Ginghină vrea să ia cursuri de dans la bară
Vezi imagini cu Ioana Ginghină și noul său iubit în galeria foto de mai sus!
Citește și – Cine este primul soț al Ioanei Ginghină
Sursă foto: Instagram, Libertatea
Ultima modificare martie 6, 2020 4:14 pm