Vă spuneam săptămâna trecută că, în mod sigur, nici în 2009 nu vom duce lipsă de subiecte, pentru că vedetele noastre fac atât de multe lucruri penibile încât, doar pentru a le trece în evidenţă, aş avea nevoie de vreo jumătate de revistă.
Slavă Domnului că am petrecut Revelionul în România, pentru că am avut parte de un astfel de moment, chiar în primele minute ale noului an.
Vă mai aduceţi aminte de trupa Spicy? Ei na, cum care Spicy? Asta-i bună! De fapt, fie vorba-ntre noi, ambele erau bune.
Fetele alea două, Lavinia şi Doiniţa, cărora le era frică să doarmă singurică sau, mă rog, singurele, ceea ce, într-adevăr, ar fi fost păcat.
Vă spuneam săptămâna trecută că, în mod sigur, nici în 2009 nu vom duce lipsă de subiecte, pentru că vedetele noastre fac atât de multe lucruri penibile încât, doar pentru a le trece în evidenţă, aş avea nevoie de vreo jumătate de revistă.
Slavă Domnului că am petrecut Revelionul în România, pentru că am avut parte de un astfel de moment, chiar în primele minute ale noului an.
Vă mai aduceţi aminte de trupa Spicy? Ei na, cum care Spicy? Asta-i bună! De fapt, fie vorba-ntre noi, ambele erau bune.
Fetele alea două, Lavinia şi Doiniţa, cărora le era frică să doarmă singurică sau, mă rog, singurele, ceea ce, într-adevăr, ar fi fost păcat.
Ei bine, fetele, al căror singur talent era acela că, spre deosebire de oamenii normali, cu un cap, două mâini şi două picioare, mai posedau şi o Gheară, au făcut ceva furori prin muzica românească, nu pentru că ar fi avut dram de voce, ci pentru că prezentau, aşa, în viu, cum ar spune Matache Măcelaru, câte o carcasă bine modelată.
De unde şi vorba că trupa a fost înfiinţată de Nicu, doar pentru a avea în insectarul prezentat clienţilor şi cântăreţe, nu numai coperţi „PLAYBOY”, misse de toate felurile, playmate-uri blonde şi brune, manechine şi fotomodele.
Acu, o fi aşa, n-o fi aşa, dracu ştie. Dracu şi, bineînţeles, Nicu, dar el nu suflă o vorbă. El doar tace şi face. Au cântat fetele ce-au cântat, au pozat prin reviste (episodul pictorialului din „High Life” e de comă, o să vi-l povestesc într-un jurnal viitor), ce să mai, au intrat în lumea bună.
Uşurel, mai mult de-a buşilea, ca orice sugar la început de drum. Când au mai prins curaj, nu le mai lua nimeni microfonul de la gură şi aşa, cu el strâns între mânuţe, se uitau fix în ochii tăi, de-ţi era mai mare dragul!
Cum să le mai zici ceva? Fete talentate, nu încape vorbă! Da n-a durat mult, că şi-a băgat dracu coada. Într-un moment de neatenţie, în care Nicu se uita aiurea, după cai verzi pe pereţi, Doiniţa – ţuşti pe o dugheană. Şi de acolo, pe-aci ţi-e drumul.
A fugit de-i sfârâiau călcâiele şi-o mai fugi şi azi de n-a oprit-o cineva. Cert este că nu s-a mai auzit nimic de ea. Gata, a evadat din cuşcă. A rămas Lavinia agăţată de drapel, şi-l scutura şi ea pe unde are ocazia.
Ca de exemplu de Revelion, în Poiana Braşov. Lume multă şi fină, la hotelul multimilionarului Ioan Nicolae, aştepta recitalul divei.
Puţin după miezul nopţii, uşile elegantului salon, plin de coconet cu blănuri şi domni în costume de mii de euro, s-au dat de perete şi, înconjurată de bodyguarzi, a intrat Lavinia mea, în pas alergător.
S-a suit pe scenă, a behăit cinci melodii, dintre care trei furate de la alţii, a coborât şi, înconjurată de aceiaşi bodyguarzi, a părăsit locul.
Păi tot în fugă, normal! Dacă o ataca cineva? Dacă o sugruma vreo rivală, cu vreo vulpe moartă, mă rog, guler de blană, sau cum i-o zice?
Rămânea ţara fără artistă, înţelegi? Şi-ar fi fost păcat. Păcat de privirea ei umedă şi de felul în care ţine microfonul…
Dan Capatos