Ruby a dezvăluit ce a avut voie să-și pună în bagajul cu care a plecat în competiția ”Survivor România”

.

Ruby este una dintre concurentele care a plecat în Republica Dominicană pentru a participa la competiția ”Survivor România”, un show de televiziune care se anunță a fi destul de dur, drept dovadă fiind și restricțiile pe care le-au avut concurenții atunci când și-au făcut bagajul de plecare, dar și faptul că Augustin Viziru s-a accidentat destul de serios în timpul participării.

Ruby a avut și ea, la rândul său, probleme în Republica Dominicană, nu numai din cauza faptului că este proaspăt operată pentru că și-a schimbat silicoanele, iar probele la care este supusă sunt destul de dificile, ci pentru că, se pare, a contactat o bacterie. Aseară, Ruby a ajuns la spital acuzând dureri insuportabile de stomac și a rămas internată până se va afla diagnosticul și artista își va reveni.

Sunt hotărâtă, ambițioasă, mă bazez mult pe descărcarea de adrenalină și pe faptul că îmi place să îmi duc misiunile la bun sfârșit. Pentru orice recompensă, oricât de mică, va merita să lupt din toate puterile. Sunt convinsă că psihicul mă va ajuta cel mai mult în această incercare”, – declara Ruby înainte de a pleca în Republica Dominicană.

Ruby a dezvăluit, totodată, și ce a avut voie să-și pună în bagajul cu care a plecat în Republica Dominicană, iar restricțiile sunt cât se poate de drastice: ”Avem voie să ne luăm cinci chiloți, cinci perechi de șosete, trei bluze cu mânecă scurtă, trei cu mânecă lungă, trei colanți, trei perechi de pantaloni scurți și trei costume de baie. Și…atenție, nu ni le va da pe toate odată, ci doar când se deteriorează. Atât! Chin…ce să zic”, – a dezvăluit Ruby pentru wowbiz.ro.

Vezi mai multe imagini cu Ruby din emisiunea ”Survivor România” în galeria foto de mai sus! 

Sursă foto: Instagram

Ultima modificare ianuarie 21, 2020 1:14 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale