După ce a aflat că Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, nu a obținut un loc în finala competiței muzicale, Mihai Trăistariu a făcut primele comentarii despre prestația artistei.
Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a fost al 13-lea artist care a urcat pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a competiței muzicale. Artista a cântat piesa „Amnesia”, însă nu a reușit să se califice în finala concursului muzical, care va avea loc pe 22 mai. Mihai Trăistariu, artistul care a ocupat locul 4 la Eurovision 2006, a avut primele reacții despre ratarea calificării, pe rețelele de socializare.
Reacția lui Mihai Trăistariu după ce Roxen a ratat calificarea în finala Eurovision 2021
„Pe Roxen am premiat-o când era mică. Mi-a placut dintotdeauna MULT glasul ei. I-am promis chiar un duet încă de pe atunci. Legat de prestația ei de la Eurovision-ul din seara asta… Roxen a cântat bine. Ei nu ai ce să-i reproșezi : piesa asta a primit-o – pe asta a cântat-o ! O piesă care, pe Roxen, o pune în valoare în studio.. dar nu live.
Din nou, ascultând-o live, am avut senzația că nu are precizie maximă, că nu are suflu… cel mai probabil din cauza dansului și a mișcărilor bruște. Sau poate așa e timbrul ei – puțin tremurat. Ori poate faptul că e prea mică, prea necoaptă pentru un concurs de o asemenea anvergură. Habar n-am. Cert e că a fost prea mare concurența în Semifinala I ca să treci în Top 10.
Una peste alta, nu a fost nimic rău pentru România. Dar nici spectaculos. Puteau să vină cu un show mai ieșit din tipar, mai vizibil, mai wooow. Însă România, mereu, atâta poate. Eu văd tot timpul că țara noastră are o limită peste care nu poate trece. Și de asta nu culegem punctaj – pentru că noi nu venim cu ceva WOOOW niciodată. Păcat!”, a scris Mihai Trăistariu pe
Facebook.
Observații dure la adresa organizatorilor Eurovision România
De asemenea, artistul a avut o reacție extrem de dură la adresa echipei Eurovision România.
„Nu e de mirare că Roxen nu s-a calificat în finală! În sondaje picase rău de tot după ultimele repetiții postate pe net. Încă un an în care delegația TVR a ales doar PLIMBAREA în loc să meargă la concurs!!! Și nu orice concurs ! Eurovision e CEL MAI MARE CONCURS MUZICAL DE PE PLANETA PĂMÂNT. Rușine echipei TVR Eurovision!!! Ați monopolizat de câțiva ani selecția națională și faceți terci din artiștii și compozitorii români. O să vi se întoarcă. Toate se întorc! Ca un bumerang! Fiecare pasăre pe limba ei piere” a scris Trăistariu.
Cântărețul a criticat și modul în care se face selecția națională pentru Eurovision, competiție la care România ratează calificarea în marea finală pentru al treilea an la rând.
„România are nevoie de o Selecție națională. Mereu. În fiecare an. Noi nu ne comparăm cu țările care-și desemnează un artist din oficiu. Nu avem bugetele lor, nu avem show-urile lor, nu avem regizorii lor, nu avem echipele lor. Noi – ca să alegem ce e mai bun în anul respectiv – TREBUIE să avem o selecție LA VEDERE a artistului, autorului și piesei. Altfel vom pierde”, a mai spus Mihai Trăistariu.
Sursă foto: Facebook
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro