Roxana Nemeș ne-a declarat, în exclusivitate, că ea și soțul ei, Călin Hagima, au investit 1 milion de euro în noua casă. Perechea s-a mutat în noua locuință în iunie 2023, după un an și jumătate de la începerea proiectului. Cântăreața a fost implicată mai mult în etapa de finisare, iar Călin în cea de construcție.
Anterior, Roxana Nemeș și Călin Hagima au locuit într-un apartament din București. Artista și antreprenorul au „prevăzut” casa pentru „doi copii”. Roxana și Călin sunt căsătoriți din septembrie 2021 și, în viitorul apropiat, își doresc să devină părinți.
Roxana Nemeș și Călin Hagima, investiție de 1 milion de euro în noua casă cu piscină. „Am făcut-o verde și smart”
Investiția cuplului în noua casă s-a ridicat la 1 milion de euro. Despre cea mai costisitoarea partea din proces, Roxana Nemeș ne-a explicat: „Faptul că am făcut-o verde și smart. Adică am pus panouri solare, puțuri, încălzire în pardoseală, pompe de căldură, iluminat led. În plus, toate device-urile din casă sunt pe telefon”.
Casa Roxanei Nemeș are două etaje. La parter se regăsesc garajul, un living, o baie, bucătăria și o terasă închisă, cu ieșire către piscină. La etajul 1, perechea a amenajat un birou cu toaletă, și două dormitoare, fiecare cu baie proprie. Dormitorul lor este legat de dressingul lui Călin, după care se află și baia.
Dressingul Roxanei se află la demisol și are o dimensiune impresionantă, având o zonă de make-up, o zonă de relaxare, precum și secțiuni separate pentru bijuterii, pantofi, genți, și, desigur, haine.
Cea mai mare provocare, ne-a mai spus Roxana Nemeș, a fost să aducă locuința de la „cum era, la cum este acum”. „Și când zic asta mă refer la tot! E altă casă. Am refăcut tot!”, a mai declarat Roxana Nemeș, în exclusivitate, pentru UNICA.ro.
Cum s-au cunoscut Roxana Nemeș și Călin Hagima. Solista a fost cerută în căsătorie într-un mod inedit
Roxana Nemeș și Călin Hagima s-au cunoscut în timpul unei drumeții pe munte. Atunci, artista și antreprenorul s-au salutat și și-au văzut fiecare de traseu. Pe parcursul următorului an și jumătate, destinul i-a pus față în față de mai multe ori, povestea Roxana în urmă cu ceva timp.
Roxana Nemeș a fost cerută în căsătorie pe 7 decembrie 2019, în București. Călin a proiectat pe un centru comercial dintre Universitate și Unirii mesajul: „Vrei să petrecem împreună fiecare răsărit de soare, până apusul vieții ne va despărți?” și mai multe fotografii cu el și cu Roxana din vacanțele lor.