Roxana Nemeș (32 de ani) a fost recent supusă unei intervenții chirurgicale. După operație, solista a dezvăluit cu ce boală s-a luptat în ultimii trei ani.
Roxana este logodită cu partenerul ei de viață, Călin Hagima, din decembrie 2019.
„Era o problemă veche, nu am vrut să discut despre asta. Eu aveam problema asta de vreo 3 ani, de atunci aveam dureri. Este vorba despre endometrioză”, a mărturisit Roxana.
„Nu am vorbit cu nimeni. Am început să am dureri din ce în ce mai mari și am vorbit cu diverse prietene. Am aflat că multe ori au avut, ori au.”
„Este cancerul care nu te omoară, dar [din cauza căruia] ai niște dureri groaznice. M-am trezit și am zis: «Doamne, am 32 de ani, de ce să stau să mă chinui?».”
„Sunt ca niște chisturi, am aflat anul trecut [de afecțiune] când deja aveam dureri groaznice. Mi-a zis doctorul care m-a și operat, dar eu nu am vrut să cred că am așa ceva”, a mai spus Roxana.
„Mulțumesc lui Dumnezeu că m-am operat. Acum sunt bine, nu mai am dureri, dar trebuie să urmez un tratament câteva luni. Eram neom, a fost groaznic. Am zis: «Stop, nu e ok, de ce stau așa, în loc să mă bucur de viață?»”, a încheiat solista.
Roxana Nemeș (32 de ani) a fost recent supusă unei intervenții chirurgicale. După operație, solista a dezvăluit cu ce boală s-a luptat în ultimii trei ani.