Roxana Ciuhulescu s-a căsătorit în weekend. Ce rochie de mireasă a ales

.

Weekendul a fost plin de emoții pentru Roxana Ciuhulescu, vedeta având parte de două evenimente foarte importante: nunta cu alesul inimii ei și botezul bebelușului lor. 

Roxana Cihulescu și Silviu Bulugioiu au ales, pentru cele două evenimente, Biserica Sfinţilor, de pe Calea Moşilor din București.  Alături le-au fost nașii, Gabriel și Simona Toncean. Gabriel Toncean este preşedintele Federaţiei Române de Fitness și Culturism.

„După naşterile celor doi copilaşi, acesta este cel mai frumos moment din viaţa mea. Sunt fericită şi îmi doresc să fim aşa până la adânci bătrâneţi. Pot să spun că acum sunt împlinită şi liniştită”, a declarat Roxana Ciuhulescu, citată de click.ro. Ea a purtat o frumoasă rochie de mireasă semnată Athena Filip, accesorizată cu o voaletă elegantă și un buchet din orhidee. Pentru coafură, l-a ales pe cunoscutul stilist Adrian Perjovschi.

La nuntă au fost prezente o mulțime de vedete, printre care Adelina Pestrițu și Oana Roman, ambele foarte elegante, în rochii alese cu grijă.

Foto: cancan.ro, Instagram

 

 

Ultima modificare octombrie 8, 2018 12:29 pm

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale