Ronnie Wood, chitarist al trupei The Rolling Stones, a reușit să învingă cancerul pentru a doua oară. El a aflat că are un carcinom la plămâni anul trecut, în perioada de carantină provocată de pandemia de COVID-19.
Chitaristul englez Ronnie Wood, în vârstă de 73 de ani, a anunțat că s-a vindecat din nou de cancer, după ce medicii îi descoperiseră un carcinom la nivelul plămânilor. Diagnosticul l-a primit anul trecut, în perioada în care Marea Britanie se afla în carantină din cauza pandemiei de COVID-19.
„Am avut cancer în două feluri până acum”, a spus membrul trupei Rolling Stones, care este convins că a reușit să se vindece datorită unei „puteri superioare”.
Acesta s-a luptat cu o altă formă de cancer, tot la plămâni, în 2017. A fost operat și i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân. În 2018, chitaristul a fost declarat vindecat.
„Tot ce pot face este să am o atitudine optimistă, să fiu puternic şi să lupt cu el, iar restul este la latitudinea puterii superioare. Am scos-o la capăt cu totul în regulă”, a spus el, potrivit news.ro.
Citește și: De ce nu poartă Gabriela Cristea verighetă. I-a admis Cristinei Șișcanu
Răzvan Simion și Daliana Răducanu au publicat primele imagini împreună
Mirela Vaida și rețeta ei de cozonac moldovenesc
Fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, surprinsă într-o ipostază haioasă. Cum au reacționat fanii
Acum, după ce a învins a doua oară boala, Ronnie Wood a spus că simte că a primit o a doua şansă şi se concentrează la revenirea pe scenă alături de Rolling Stones, trupa în care cântă de la jumătatea anilor 1970.
În urmă cu 10 ani, artistul a reușit să învingă și dependența de alcool și droguri. Acesta a urmat numeroase cure de dezintoxicare.
„Am stat 60 de zile fără să mai consum nimic şi nu mă opresc aici. Particip la 90 de şedinţe terapeutice alături de Narcomanii Anonimi şi Alcoolicii Anonimi, în 90 de zile. Nimic nu mă mai poate opri”, declara rockerul în 2010.
Sursă foto: Profimedia