Rona Hartner se luptă de câteva luni cu diagnosticul cumplit de cancer, dând dovadă de o atitudine optimistă și de o credință puternică. Îndrăgita actriță își ține la curent fanii cu fiecare pas pe care-l face.
Rona Hartner, în vârstă de 46 de ani, a fost operată în luna februarie, în România, după ce a ajuns de urgență la spital acuzând dureri puternice. Atunci i-a fost îndepărtată o tumoare de natură cancerigenă de la colon, ulterior fiind, din nou, operată în Franța, acolo unde se află și în acest moment pentru continuarea tratamentului cu chimioterapie. Pentru că este o fire religioasă și credința în Dumnezeu îi este aliat de bază, Rona Hartner merge și se roagă foarte des în lăcașe de cult. În plus, actrița își continuă planurile făcute, iar acum și-a lansat o carte în limba franceză.
Într-un video postat pe pagina sa de Facebook se vede cu ochiul liber că actrița se simte bine, esete energică și starea sa de spirit este una bună: „Bună ziua, tuturor! Sunt în Paris, sunt la o biserică românească, greco-catolică, care a făcut o troiță, într-un anume stil, un loc pentru Fecioara Maria. Este parohia greco-catolică română Sfântul Gheorghe din Paris, un loc care de 70 de ani primeşte credincioşii, greco-catolicii români, şi nu numai, care pe timpul persecuţiei veneau să se reculeagă, să fie un semn al prezenţei româneşti în capitala Franţei”, – a transmis Rona Hartner.
Rona Hartner trăiește în prezent o poveste de dragoste cu un francez pe nume Herve, iar cei doi sunt hotărâți să-și unească destinele în fața altarului cât ed curând, mai ales că acesta a cerut-o în căsătorie imediat după ce a ieșit din spital.