Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, concurenți la America Express. Ce echipe mai pornesc în marea aventură

.

UPDATE 18 mai: Romică Țociu nu va pleca în America Express cu fiica lui, Daria, așa cum s-a speculat zilele trecute. Îndrăgitul actor va merge în competiție însoțit de fiul lui, Cătălin Țociu.

Știre inițială

Romică Țociu și fiica sa, Daria, ar forma cea de-a treia echipă care va participa în noul sezon al emisiunii America Express.

Îndrăgitul actor este pregătit să pornească în această aventură filmată în America de Sud, alături de fiica sa, în vârstă de 20 de ani, conform informațiilor apărute în presă.

Romică Țociu și fiica sa, la America Express 2024?

Romică Țociu și Daria ar fi acceptat provocarea vieții lor și vor porni, împreună cu alte opt echipe, la America Express, potrivit Cancan.

Actorul, în vârstă de 61 de ani, vrea să demonstreze că el și fiica sa pot face orice împreună, astfel că ar fi spus „DA” atunci când au primit propunerea de a participa la unul dintre cele mai dificile show-uri.

Echipele încă nu au fost anunțate oficial, însă Mona Segall, producătoarea emisiunii de la Antena 1, a dezvăluit, în urmă cu ceva timp, că noul sezon se va filma tot în America de Sud.

„Următorul sezon va fi tot America Express. Țările s-ar putea să se schimbe. Vom filma în sudul Columbiei, partea spre Bolivia, Ecuador și Argentina”, a afirmat Mona Segall în podcastul „Fain și Simplu” al lui Mihai Morar.

Astfel, Romică Țociu și Daria vor fi nevoiți și ei să facă autostopul, să caute cazare în rândul localnicilor și să supraviețuiască cu un euro pe zi.

La fel ca în fiecare an, marele premiu oferit este de 30.000 de euro, dar, până atunci, echipele vor trece prin o mulțime de probe care le vor solicita, mintea, trupul și stomacul.

Citește și: De ce nu ar mai participa Bianca Drăgușanu la America Express: „Nici măcar pentru un milion de euro”

Citește și: De ce s-au separat Cătălin Scărlătescu și Doina Teodoru după America Express: „Eu nu stau la ceartă. Am plecat”

Care sunt celelalte două echipe vehiculate

Până în prezent, alte două echipe s-a vehiculat că ar fi acceptat să plece în America Latină. Potrivit TV Mania, acestea sunt formate din Alexia Eram și fratel ei, Aris Melkior Eram și Iulia Albu și iubitul ei, Mihai Alexandru.

Antena 1 încă nu a anunțat oficial care sunt cele nouă echipe care au decis să accepte să pornească pe drumurile mai puțin umblate ale Americii de Sud.

Citește și: Iulia Albu și iubitul ei, concurenți în noul sezon al emisiunii America Express. Ce nume au mai fost vehiculate

Citește și: Alexia Eram, fiica Andreei Esca, despre presiunea de a avea părinți celebri: „Tot timpul trebuie să am grijă” / Exclusiv

Deși zonele unde se filmează emisiunea sunt mai periculoase decât cele din Asia, Mona Segall a afirmat că emisiunea va continua tot în America.

„A fost periculos din punct de vedere social. Au fost locuri și țări în care e mai periculos să circuli noaptea, ziua, în anumite zone, orașe, locuri și chiar dacă sunt mai apropiați de noi ca mentalitate, cultură, au niște tradiții diferite pe care am încercat să le exploatăm încă de la început”, spunea Mona Segall înainte de terminarea sezonului câștigat de Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Romică Țociu și Daria

Sursă foto: Facebook

Ultima modificare mai 18, 2023 10:09 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale