Violeta Bănică, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., răsfățată de iubitul ei. Cum l-a surprins pe George

.

Violeta Bănică și-a surprins iubitul într-o ipostază inedită și a publicat imaginea în mediul online. În vârstă de 16 ani, fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr., trăiește de câteva luni o frumoasă poveste de dragoste cu un tânăr pe nume George.

Cum și-a surprins Violeta Bănică iubitul

Violeta Bănică s-a afișat prima oară cu iubitul ei în martie, când a postat câteva fotografii în care apare împreună cu el. George a studiat la „Școala de media”, este pasionat de jurnalism și comunicare și este implicat în diverse proiecte legate de aceste domenii. Recent, Violeta Bănică a publicat în secțiunea de InstaStories o imagine în care apare iubitul ei în bucătărie, în timp ce gătește.

Găsești imaginea în GALERIA FOTO.

Violeta Bănică, dedicată proiectelor de voluntariat în care e implicată

Fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică studiază cursurile unei școli private din București și se pregătește să plece la studii în SUA, acolo unde a și primit, în urmă cu câteva săptămâni, o bursă. În plus, tânăra mai este implicată și în diverse proiecte de voluntariat.

„Este o chestie foarte importantă să crezi în ceea ce faci. Mulți oameni se duc la voluntariat pentru că vor să-și pună ceva nou pe CV, dă bine pentru o școală internațională, dar eu chiar cred că fac o schimbare dacă strâng gunoiul de pe jos.

Citeşte şi: Radu Ștefan Bănică face dezvăluiri neștiute despre fiul lui Ștefan Bănică și al Lavinei Pîrva. Cum și-a cucerit fratele

Citeşte şi: Cum se înţelege Andreea Marin cu Adrian Brâncoveanu, după şapte ani de relaţie: „Nu e vorba doar de atracţie”

Citeşte şi: Radu Ștefan Bănică, mărturisiri despre sora lui, Violeta, și relația cu fiica lui Cătălin Crișan: „Mi-ar plăcea să văd că își urmează inima” / Exclusiv

Citeşte şi: Ce sfat i-a dat Radu Ștefan Bănică surorii mai mici, Violeta Bănică, înainte ca ea să aleagă o viață publică: „Să fie un pic cumpătată” / Exclusiv

De exemplu, eu merg săptămânal la un centru de reabilitare pentru femei și tineri, sunt două căsuțe, una de bărbați și una de femei, vorbim de cei care trec prin adicții, substanțe interzise, țigări și mama uneori îmi zice: Nu merge săptămâna asta că trebuie să dormi, iar eu îi spun nu, pentru că eu vreau să merg, chiar dacă trebuie să mă trezesc la 7 sau 8 dimineața, nu mă interesează, e o pasiune, mie-mi pasă”, spunea acum câteva săptămâni Violeta Bănică, în emisiunea lui Cristi Brancu, de la Prima TV.

Andreea Marin, o mamă mândră: „Îmi place să o văd fericită!”

Mama Violetei a fost mereu deschisă cu privire la relația pe care o are cu fata ei. Și a spus, la un moment dat, că s-a pregătit pentru momentul în care Violeta urma să o anunțe că are un iubit.

„Are 16 ani și e normal la această vârstă să îi placă cineva, sunt deschisă. Cu precauții însă, așa cum gândește probabil orice părinte conștient și responsabil în aceste vremuri tulburi. Îmi place să o văd fericită și în siguranță”, a spus vedeta, într-un interviu fanatik.ro

Tot despre fiica ei, Andreea Marin a mai spus că este un bun comunicator și o fire organizată, la fel ca ea.

„E un bun comunicator, o fire organizată ca și mine, are o minte ageră! Dumnezeu să o țină sănătoasă și în rest am încercat să-i deschid aripile către viitor. Dar ea știe că și de efortul și imaginația ei depinde cum se va așterne acesta. Doamne ajută!” declara Andreea Marin despre fiica ei, acum ceva vreme.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton