Victoria Raileanu, Carol Ionescu și Vlad Brumaru, despre comedia „Klaus & Barroso” și viața de actor în România: „Industria e mică” / Video exclusiv

.

Victoria Raileanu, Carol Ionescu și Vlad Brumaru îi joacă pe Vera, Vlad și, respectiv, Deiu în comedia „Klaus & Barroso”. Vera este o femeie impulsivă, Vlad un tânăr optimist, iar Deiu un prieten pe care știi că te poți baza. Am mers pe platourile de filmare și am aflat de la Victoria, Carol și Vlad ce i-a atras la rolurile lor din film, cât de mult seamănă cu personajele lor, dar și ce ar schimba la ele.

Victoria Raileanu și-a dorit să o joace pe Vera pentru că are un caracter foarte diferit de al ei. Carol Ionescu se regăsește în optimismul lui Vlad, personajul, iar Vlad Brumaru, actorul, se regăsește în generozitatea lui Deiu. Toți cei trei actori au fost, de asemenea, influențați de echipa de producție atunci când au ales să joace în proiect.

Victoria Raileanu, despre rolul din „Klaus & Barroso”: „Este foarte diferită de mine”

„Vera m-a atras foarte mult pentru că este foarte diferită de mine și îmi place foarte mult să mă joc. De-asta îmi și place meseria de actor, pentru că îmi permite foarte mult să mă joc și să descopăr personaje noi și, de fapt, prin personaje noi, laturi noi de-ale mele”, a spus Victoria Raileanu, în exclusivitate pentru UNICA.ro.

Pentru a intra în pielea Verei, Victoria Raileanu s-a vopsit roșcată, o schimbare de look pe care ea a propus-o echipei de producție și pe care și-o dorea din vremea în care juca în serialul „VLAD”. Fiindcă actrița Olimpia Melinte este roșcată și era și ea una dintre protagoniste, Victoria a fost nevoită să aștepte un alt proiect.

Victoria Raileanu ne-a mai spus ce rol crede că a jucat frumusețea în cariera ei, dar și cum a evoluat ca actriță în aproape două decenii de actorie. „La un moment dat, pe la 30 și ceva de ani, îți dai seama că e ok să-ți spui părerea. Și că părerea ta, chiar dacă nu e cea mai bună, contează”, ne-a spus. Urmărește fragmentul întreg mai jos!

Citește și: Vedete care au vorbit deschis despre terapie. Victoria Raileanu: „Viața m-a adus în punctul în care să cer ajutor”

Carol Ionescu: „Industria e mică”

Carol Ionescu este un actor carismatic și plin de umor. Când l-am întrebat ce l-a atras la comedia „Klaus & Barroso”, Carol ne-a mărturisit cu umor: „Pe lângă bani, e nevoie de bani. Noi, actorii, nu câștigăm așa de mult cum ne-am dori. Pe lângă bani, mă bucur că mai fac un film. M-au atras foarte mult întâlnirile. Pentru că sunt un artist tânăr și vreau să fac o grămadă de lucruri. Mă entuziasmez ușor, sunt și o fire naivă. (…) Mi-am creat niște așteptări și au fost împlinite mult peste”.

Deși au existat multe proiecte pentru care s-a entuziasmat și care l-au dezamăgit, Carol Ionescu este recunoscător pentru fiecare experiență. Își iubește profesia și este dispus să treacă peste provocările sale. În definitiv, nicio profesie nu este perfectă.

„Industria e mică. Trebuie să ne bucurăm de momentele astea. De contextele bune în care ne aflăm, să încercăm să legăm prietenii și să găsim unitate acolo unde este. Am avut foarte multe proiecte în care am nimerit în niște contexte profesionale neplăcute. Astea sunt cele mai grave. Cu artiștii delăsători e o problemă, pentru că afectează produsul la care lucrați împreună”, a mai spus Carol Ionescu, pentru UNICA.ro. Urmărește fragmentul întreg cu Carol Ionescu mai jos!

Citește și: Carol Ionescu a spus cum este viața pentru un actor tânăr. „Norocul e mult mai important decât mă așteptam” / Video exclusiv

De unde s-a inspirat Vlad Brumaru pentru a intra în rolul lui Deiu

Vlad Brumaru consideră că Deiu este destul de diferit de el, deși el și personajul au avut câteva experiențe relativ comune. „Am încercat să îmi iau inspirația cât de mult am putut de acolo sau din oamenii pe care-i cunosc care sunt mult mai apropiați ca tipologie de personajul respectiv. Am încercat să potențez anumite laturi ale mele care ar merge cu personajul. Să le accentuez un pic mai tare”, a declarat Vlad Brumaru, pentru UNICA.ro.

Află ce îi place lui Vlad Brumaru cel mai mult la Deiu, dar și ce crede că ar putea îmbunătăți, precum și cum a fost la filmările pentru „Klaus & Barroso”, în videoclipul de mai jos!

Trailer „Klaus & Barroso”

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton