Vica Blochina a trecut recent printr-o operație de micșorare a stomacului, pe care și-o dorea de mult timp. Fosta concurentă de la Survivor România a povestit, pe scurt, într-o sesiune de Insta Stories, experiența prin care a trecut.
Vica Blochina a suferit o intervenție chirurgicală bariatrică modernă efectuată laparoscopic, numită plicatură gastrică. Intervenția presupune suturarea unuia sau mai multor pliuri mari în stomac cu ajutorul firelor chirurgicale neresorbabile.
Vica Blochina și-a micșorat stomacul: „Nu am voie să beau nici măcar apă”
„Încă sunt foarte amețită. Am dormit toată ziua. Dar mă simt ok, nu am mari dureri, în afară de faptul că sunt super amețită. Nu am voie să beau nici măcar apă. Stau pe perfuzii. Nu pot să vorbesc prea mult. O să vorbim după ce îmi revin.” – a zis fosta soție a lui Victor Pițurcă, la scurt timp după ce s-a trezit din anestezie.
După câteva ore, Vica Blochina a revenit cu noi detalii legate de starea sa.
Cum se simte Vica Blochina după intervenție
Citeşte şi: Jorge și Vica Blochina, primele declarații după ce au părăsit competiția Survivor România 2023: „Nu știu dacă să râd sau să plâng” / VIDEO
„Sunt încă îmbrăcată cu cămașa până fac primul duș, n-am voie până se scot drenele din mine, mărgelele cum zic eu, dar mă simt foarte bine. Am avut o intervenție chirurgicală care se numește plicatură gastrică, pentru că aveam nevoie să-mi micșorez stomacul. Stomacul nu s-a tăiat, s-a micșorat” – a povestit ea.
„Simt nevoia să împărtășesc cu voi. Pentru că sunt sigură că multe femei trec prin ce am trecut eu. Prin depresii, când nu ești mulțumit cu tine, de cum arăți. Și nu poți să slăbești… Am ținut sute de cure de slăbire, am fost și la Survivor, unde am slăbit 7 kg și m-am îngrășat 13. Am trecut printr-o perioadă foarte stresantă. Și am vrut să fac acest pas. Vreau să vă spun că sunt cel mai fericit om din lume. Când m-am trezit din operație, nu-mi venea să cred.
Intervenția pe care am făcut-o eu este una pentru oamenii care sunt supraponderali, dar nu sunt obezi. Eu am avut undeva la 15 kilograme în plus.” – a adăugat fosta balerină.
Vezi în GALERIA FOTO imagini cu Vica Blochina de pe patul de spital.
Vica Blochina a stat o lună în Republica Dominicană, în competiția Survivor România. Încă din prima săptămână, fosta balerină s-a confruntat cu unele probleme de sănătate din cauza condițiilor aspre de acolo. Temperaturile ridicate și soarele puternic i-au afectat tenul, iar fața vedetei ajunsese să se umfle și să se înroșească foarte tare. Tot la Survivor a făcut și foamea, pentru că acolo, concurenții primesc mâncare doar dacă pot câștiga probele, iar dacă nu , se hrănesc doar cu cocos.
Citeşte şi: Câte kilograme a slăbit Vica Blochina la Survivor România: „Eu nu sunt rea la foame” / VIDEO
„Cu mâncarea… Dacă nu câștigi mâncarea, nu ți se dă mâncare. Patru zile consecutive am stat și am mâncat doar cocos, fără orez fără nimic. Eu mâncam 2-3 bucăți de cocos și nu mai puteam. Eu nu sunt rea de foame. Eu sunt rea la altele. Aia era bine, că mai slăbesc și eu, că și aveam de unde”, a povestit Vica în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Citeşte şi: Vica Blochina, atac la adresa Biancăi Patrichi, după eliminarea de la Survivor. „Acum s-a convins o țară întreagă!”
După ieșirea din competiție, Vica Blochina s-a plâns de lipsa produselor pentru igienă personală în Republica Dominicană.
„S-a dat după o săptămână. Nu am avut nici perie de păr, nimic. Lama trebuia s-o primim, că eram în costum de baie. Ni s-a dat o lamă cu chiu, cu vai. Bubele astea la gură pe care le-am avut mi-au ieșit de scârbă și de silă, pentru că nu am putut să mă adaptez că trebuie să merg la wc. Când trebuia să merg în junglă și mă gândeam că alți colegi au fost acolo și și-au făcut nevoile, mi se părea atât de scârbos… Nu pot explica! Când mă trezeam, nu știam ce să fac ca să nu mă duc la wc. Era ceva îngrozitor.” spunea Vica Blochina, despre participarea la Survivor România.
Foto – Instagram
Ultima modificare mai 24, 2023 11:44 am