Vedete: Andreea Marin Bănică vorbeşte despre noile provocări din viaţa ei

Pe lângă proiectele umanitare, Andreea are planuri frumoase de viitor. O excursie în lume alături de fiica ei Violeta şi alte câteva documentare. Am regăsit-o mai tânără şi mai naturală.
Nu am mai întâlnit-o personal pe Andreea. Am cunoscut-o acum, la un suc de mere verzi şi un croissant cu ciocolată, într-una dintre puţinele zile fără ninsoare din februarie. Zi în care
mi-am dat seama, de fapt, de propriile mele prejudecăţi.

Andreea este frumoasă. Mai frumoasă decât în fotografiile sau apariţiile tv pe care le-am văzut. Am privit-o de-a lungul timpului în toate ipostazele în care a apărut: zână, prezentatoare, explorator, soţia lui Ştefan Bănica jr, jurnalist, ambasadoare pentru cauze sociale, mamă. Totuşi, niciodată nu mi s-a părut frumoasă ca astăzi, când am întâlnit-o într-o cafenea micuţă şi elegantă, din Bucureşti. La 37 de ani, Andreea e îmbrăcată relaxat, ca o fată de 20: jeanşi albastruînchis, o bluză albă şi un cardigan negru pe deasupra. Nu e machiată sau accesorizată excesiv şi nu mă surprinde ceasul de la mână, pentru că a fost punctuală. Ce mă surprinde însă când o văd de-aproape sunt ochii mari, cu care te fixează când îţi vorbeşte. Astăzi, mi se pare diferită.

Nu mai e zâna „Surprizelor“. Majoritatea celor care îi pronunţă numele îi alătură „titulaturi“ precum zână, cele-britate, divă. Deşi „Zâna“ e un alint care îi e în continuare drag – pentru că a venit din partea unui telespectator, nu ca rezultat al unei strategii -, Andreea nu mai e imaginea „Surprizelor“. De şase ani e ambasador al UNICEF în România, de patru ani e preşedinte al fundaţiei „Preţuieşte viaţa“ şi manager al proiectului „Şcoala mamelor“. Călătoreşte mult, învaţă, se implică în ceea ce au în comun activităţile ei: problemele sociale. Chiar se pregătea să plece peste câteva zile la Istanbul, împreună cu medicul „Şcoala mame-lor“, pentru a-i cunoaşte pe specialiştii de la Universitatea de pe lângă spitalul Acibadem, cei care i-au ajutat anul trecut pe reprezentanţii fundaţiei „Preţuieste viaţa“, acceptând să opereze gratuit câţiva copii români. „Am făcut legătura între spitalul de acolo şi medici români şi vreau să continui această colaborare, e benefică pentru ambele părţi. Mergem acolo pentru a-l antrena pe medicul nostru, pentru ca el să înveţe cât mai mult. Îmi doresc ca specialiştii noştri, printre care şi medici, să fie cât mai bine informaţi, pentru că ei oferă servicii gratuite mamelor din România. Cu cât sunt mai antrenaţi şi mai la zi cu ceea ce se întâmplă în lume, cu atât vor şti mai bine cum să-şi facă treaba. Nu vrem să rămânem la acelaşi nivel. Ar fi şi păcat pentru ceea ce am construit până acum“. Pe www.scoalamamelor.ro au intrat deja 150.000 de mame, iar Andreea simte că are o responsabilitate pentru ele, pentru familiile şi copiii lor. Vrea să ajute cât mai multe tinere, femei, mame să înţeleagă că pot preveni sau învinge cancerul la sân, ca Ambasador al Campaniei pentru Sănătatea Sânilor, iar de curând ajută la campania fundaţiei Estuar – finanţată cu fonduri UE –, care încearcă să atragă atenţia asupra feno-menului îngrijorător al oamenilor afec-taţi grav de stres, depresie, anxietate sau alte tulburări care îi dezechilibrează, oameni care îşi pierd locul de muncă în acest context. „Acum se pot întâlni cu posibilii lor angajatori pe www.faraeticheta.org, punându-şi pe site CV-ul şi văzând posturile vacante pentru ei, iar angajatorii au şi facilităţi fiscale cuprinse în lege despre care pot afla acolo detalii“, explică ea. Andreea vrea să schimbe ceva atunci când lucrurile nu funcţionează aşa cum ar trebui. Iar lupta ei e mai puternică după schimbarea majoră din viaţa ei, naşterea Violetei, acum patru ani.

Nu e doar un instantaneu dintr-o revistă. E mai tânară şi mai plină de viaţă. Zâmbeşte natural când o întreb de Violeta – „o năstruşnică isteaţă cu ochii mari, albaştri“. „Pentru mine, chiar a însemnat o întinerire perioada ultimilor patru ani, odată că mi-am schimbat modul de a vedea viaţa, dar şi modul de a trăi viaţa. Fac alte lucruri, fac cu alt suflet îndeletnici-rile pe care am ales să le fac“, îmi spune. Nu mă miră deloc când povesteşte despre obiceiul lor atunci când ajunge acasă. De fiecare dată, strigă tare, din prag: „Mami, mami!“, iar cea mică îi răspunde din colţul în care se află. „Nimic nu mă face să mă simt mai fericită şi abia aştept să intru pe uşă. Orice părinte simte la fel, cred: sănătatea şi veselia copiilor sunt, împreună, un dar pe care nu îl poţi cumpăra de niciunde, o binecuvântare“. S-a reîntors la copilărie cu ajutorul Violetei şi descoperă astfel lucruri despre ea. De curând, mergând cu fetiţa la o petrecere, Andreea şi-a dat seama că îi place să facă obiecte din ceramică spartă, colorată, şi obiecte de lut decorate. „Am stat alături de fata mea şi am făcut mai multe obiecte, pe care le-am adus acasă. Aş fi în stare să fac asta de dimineaţa până seara. Cred că avem nevoie şi de astfel de momente, care să ne rupă de rutina noastră zilnică. Te relaxează. Am şi colege, prietene de la fundaţie, care şi-au descoperit câte o astfel de pasiune. Una dintre ele face torturi extraordinare, cu decoraţiuni din zahăr, sunt minunate, sunt opere de artă“. Încearcă să-i descopere şi Violetei pasiunile. Pentru moment, se descurcă foarte bine la română şi la engleză, pentru că a vorbit cu ea bilingv încă de la primele cuvinte. „Nu am făcut asta pentru că sunt eu vreun poliglot, ci tocmai pentru că eu am crescut în prima parte a vieţii în comunism, când a şti engleză nu era mare necesitate, şi după Revoluţie mi-am dat seama că eu trebuie să învăţ la maturitate ceea ce ar fi trebuit să învăţ în copilărie şi mi-a fost mult mai greu. Şi-atunci, primul gând pe care l-am avut a fost că, dacă îi sunt sprijin şi dacă o ajut să înveţe o limbă străină, deja va şti să facă ceva în viaţă. Dacă nu ştii să faci nimic altceva, dar ştii o limbă străină, tot te descurci pe picioarele tale“, spune Andreea. Pasionată de călătorii şi de frumuseţile lumii – în 2001 a fost în expediţia pe Kilimanjaro, „Acoperişul Africii“, cum îi spune –, Andreea şi-a propus o nouă astfel de aventură, alături de Violeta: „Vreau să continui să descopăr minunile lumii, de data aceasta având-o şi pe fiica mea alături, deja am început să călătorim împreună şi se simte în largul ei, comunică foarte bine, aşa îmi şi doresc să devină, un cetăţean universal”.

Nu vrea să fie iubită de toată lumea. Ştie că asta e „o utopie“. Unii o plac, alţii nu. Dar ţine foarte mult ca ceea ce face să fie prezentat corect şi obiectiv. Aşa cum procedează şi ea. „Am căpătat în ultimul an o experienţă extrem de utilă în comunicarea cu oamenii, făcând turul ţării şi vorbindu-le mamelor faţă în faţă, răspunzând la întrebări concrete, căutând soluţii. Am întâlnit astfel peste 5.000 de femei şi a fost cea mai bună şi veridică lecţie de comunicare“, spune Andreea atunci când îi amintesc de emisiunile live şi o
întreb dacă ar putea, în continuare, să le realizeze după pauza de televiziune pe care a luat-o. Ea nu a renunţat, de fapt, la jurnalism. Face interviuri, prezintă în continuare, în direct, diferite evenimente. Îi amintesc şi de documentarele realizate în Thailanda, Cuba, Irak, Niger, Tanzania, Kenya şi Hollywood, în care prezenta anumite locuri sau probleme sociale, iar ea are deja răspunsul: nu va renunţa la ele. „Documentarul rămâne o pasiune pentru mine şi ar fi păcat să mă opresc aici. Dar atenţie: documentarul de televiziune nu înseamnă să mergi cu o cameră de familie în vacanţă şi să pui fără noimă imagini pe micul ecran. Înseamnă documentare temeinică, scenariu bine gândit, filmare cu respect pentru calitate şi pentru telespectator, un montaj care să contureze ideea cu care ai plecat de-acasă“, explică ea.

Pe unde a călătorit, nu s-a simţit niciodată discriminată pentru că este româncă. „Îmi amintesc emoţia pe care am avut-o în momente unice trăite în Asia după tsunami, în Africa în campania pentru copiii care nu aveau acces la un simplu vaccin care le-ar fi salvat viaţa, îmi amintesc faptul că vorbele mele au fost luate în serios fără să existe reţineri că sunt româncă atunci când am vorbit despre noi la sediul ONU din New York – UNICEF este agenţia ONU definită ca voce a copiilor din întreaga lume. Am înţeles că nu contează din ce colţ al lumii eşti, dar poţi da un sens efortului tău în sprijinul copiilor şi, prin ei, în schimbarea lumii în care trăieşti. Mi-am făcut treaba serios şi în proiectele dinafară, şi asta mi-a adus dorinţa celor cu care am lucrat de a reveni către mine cu noi propuneri. Poate am avut noroc, poate nu, dar mi-e greu să cred că oamenii care au capul pe umeri te judecă greşit doar pentru că te-ai născut în România, atâta vreme cât munca ta este de calitate“.

'Nu mă cheamă Damian'. Theo Rose a aflat un secret despre soțul ei chiar în ziua nunții. Ce a povestit artista

Recomandarea zilei

Nu luptă pentru orice cauză. Susţine proiectele în care crede şi încearcă să le arate şi celorlalţi ce impact pot avea acele schimbări. Aşa şi-a construit credibilita-tea de-a lungul timpului. „Credibilitatea asta nu e aşa, o joacă; cea pe termen lung, nu de azi pe mâine, se capătă prin promisiuni făcute şi împlinite. Nu suntem poli-ticieni, nu vreau să jignesc pe nimeni aici, dar ştim cum stă treaba. Nu generalizez, dar cam aşa se întâmplă. Şi, practic, dacă nu pot să fac ceva, prefer să spun că nu pot, nu sunt în stare, aici sunt limitele mele.“ În ultima perioadă, a devenit din ce în ce mai interesată de protecţia mediului, aşa că a luat decizia de a muta sediul fundaţiei într-o zonă cu case realizate din materiale ecologice. „Dincolo de economia pe care o faci, ca om sau ca fundaţie – poţi folosi banii în alt scop –, e un semnal pentru ceilalţi, pentru că, în momentul în care construieşti cu materiale biodegradabile şi fără emisii de dioxid de carbon sau cu emisii reduse, protejezi mediul. Deci începem să schimbăm, fără să exagerăm. Nu putem să ne schimbăm viaţa cu totul, dar am zis, ca fundaţie, să tragem un semnal“, spune Andreea.

Nu vrea să te convingă că e femeia perfectă. Spune despre ea şi Ştefan că sunt un cuplu obişnuit. E diplomată când o întrebi despre subiecte delicate, precum un posibil divorţ, pe care presa l-a speculat după apariţia unor fotografii cu soţul ei şi cântăreaţa Lavinia: „Câţi dintre noi nu şi-au ieşit din fire în controversele din cuplu şi nu au spus vrute şi nevrute la un moment dat, gândindu-se la extreme? Cine spune că nu e aşa e ori proaspăt îndrăgostit, ori ipocrit, ori e o excepţie. Eu am mai fost căsătorită, încă de când aveam 19 ani, şi acum, privind în urmă, ştiu că motivele despărţirii pot fi uneori subiective, iar experienţele cunoscute în ultimul an pe www.scoalamamelor.ro mi-au arătat şi o altă faţetă, foarte dură, a problemei divorţului: de la violenţă în familie la indiferenţă e o plajă atât de largă şi sensibilă de motivaţii obiective!“ Crede că un divorţ poate fi, la un moment dat, o posibilitate de a rezolva o problemă dacă altfel nu se poate, nu o dramă. Atâta vreme cât ai grijă, înainte de toate, de efectele asupra copiilor. „Privesc mult mai detaşată acest subiect în a doua mea viaţă ca familistă; am pornit la drum cu dragoste şi cu toată dăruirea, dar un divorţ nu ar fi ceva care să mă dărâme, chiar dacă nu mi-l doresc. Consider că atâta vreme cât avem sănătate, avem ce e mai preţios, în rest, le rezolvă timpul pe toate.“

Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă

Recomandarea zilei

Andreea gesticulează când vorbeşte, aşa cum o ştiam de la televizor. Foloseşte de multe ori anumite cuvinte şi are modulaţiile vocale care îi personalizează discursul. Vorbeşte mai mult despre proiec-tele profesionale decât despre viaţa personală. Şi e foarte atentă la ceea ce spune public. Se vede experienţa de comunicator. Dar astăzi, faţă în faţă, am simţit-o diferit: sinceră şi naturală. Ca atunci când soarbe sucul de mere verzi cu paiul, până la capăt, cu plăcerea unui copil.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro